Asociaţia Procult Vest Timișoara, în colaborare cu Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş a început cursul de “Competenţe Antreprenoriale” care se desfăşoară în perioada 19-23 septembrie 2011 la sediul A.O.A. Argeş (incinta fostului cinematograf “Lumina”). Cursul face parte din activităţile desfăşurate ca urmare a implementării proiectului “Consultarea, Informarea şi Participarea angajatorilor din Industria Textilă” cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Temele abordate în cadrul cursului sunt: Management de Proiect, Leadership, Comunicare, Lucrul în Echipă şi sunt concepute să contribuie la dezvoltarea competenţelor profesionale ale angajaţilor. Ca urmare a absolvirii acestui curs, participanţii vor primi un Certificat de Absolvire CNFPA, recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Cursuri organizate de Asociația Oamenilor de Afaceri
Un comentariu


