Profesorul pensionar Gheorghe Bucşa din oraşul Victoria se poate considera un dascăl împlinit. A scris o carte de fizică, ce a ajuns să fie predată unor studenţi americani. Faptul se datorează hazardului, dar meritele pentru concepţia volumului de fizică îi rămân profesorului Bucşa.
,,În 2017, după o lungă perioadă de muncă, am lansat cartea ,,Fizica pentru liceu – chestionare şi explicaţii”. Aceasta conţine toată fizica ce se predă în liceu. Deşi am ales căile cele mai simple de a ajunge la rezultat şi am făcut generalizări, tot mi-au cerut oamenii să scriu ceva şi mai simplu, să poată înţelege şi cei care nu se pricep la fizică. Aşa s-a născut, în 2018, ,,Fizica pentru nepoţi şi… pentru toţi”, o carte de 200 de pagini pe care am lansat-o de curând, adică în ianuarie 2019. Este scrisă sub formă de întrebări şi răspunsuri între un bunic şi nepoţii săi. Sunt explicaţii de genul de ce parchetul este rece şi covorul este cald sau de ce patinele alunecă pe gheaţă dar nu şi pe asfalt”, spune autorul cărţilor de fizică.
Volumul ,,Fizica pentru liceu – chestionare şi explicaţii”, printr-o întâmplare, a ajuns la un dascăl de fizică ce predă în SUA.
,,Am avut plăcuta surpriză ca această carte să-i fie înmânată unui profesor român de fizică ce predă în America. Soţii Marian şi Doina Niculiţă i-au făcut cadou de Crăciun acestui profesor cartea mea. Pe profesor îl cheamă Mircea Lupu, este originar din Făgăraş şi predă fizica la o universitate americană. Acesta foloseşte cartea la cursul său de fizică. Aflând că între timp am mai scris una, profesorul m-a rugat să i-o trimit şi pe aceasta”, spune Gheorghe Bucşa.



