În cadrul acțiunilor de combatere a delictelor silvice, polițiștii și specialiștii silvici au depistat în flagrant delict mai multe persoane care exploatau ilegal material lemnos.
În urma constatărilor de la acest sfârșit de săptămână, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/1010 privind contravenșiile silvice, confiscând material lemnos transportat ilegal, și au întocmit un dosar penal conform Legii 46/2008 –Codul Silvic.
La acest sfârșit de săptămână, echipe formate din poliţiştii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, alături de polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră, au acţionat pe raza județului nostru, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, dar și ai Direcției Silvice Argeș, și cu personal silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică din cadrul ocoalelor silvice din județ.
Polițiștii și specialiștii silvici au efectuat verificări privind tăierea, transportul, depozitarea și comercializarea de material lemnos. În urma activităților, au fost constatate abateri privind încălcarea normelor specifice de către transportatori de material lemnos, de către 9 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 52 de ani, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice.
Sancțiunile contravenționale au fost aplicate astfel:
– 2 sancțiuni aplicate unui transportator profesionist, care nu a efectuat și încărcat în aplicația SUMAL 2.0 fotografii în care să se distingă numărul de înmatriculare al remorcii în care se afla încărcat material lemnos, totodată consemnând eronat numărul de înmatriculare al mijlocului de transport cu care se efectua transport de material lemnos;
– 8 sancțiuni aplicate unor persoane care efectuau transport de material lemnos (3 persoane cu autoutilitare și 5 cu atelaj), fără documente de proveninență și însoțire a transportului de materialul lemnos.
Totodată, în cadrul acțiunilor, polițiștii au depistat în flagrant delict trei persoane, care au tăiat fără respectarea regimului silvic și și-au însușit mai mulți arbori, împrejurare în care a fost întocmit un dosar penal conform Legii 46/2008 – Codul Silvic.
•
Aspecte legale din domeniul silvic:
Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei.
Totodată, pentru agenţii economici care deţin sau efectuează activități de expediere, transport, primire pentru depozitare, prelucrare ori de exploatare de material lemnos, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 15.000 de lei, cu măsuri complementare ce pot ajunge la suspendarea activității, iar pentru tăierea și sutragerea de arbori în cadrul exploatărilor forestiere de către operatori economici atestați, amenzile pot fi de la 8.000 până la 12.000 de lei, precum și retragerea atestatului care permite desfășurarea unor astfel de activități.
Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi MIJLOCUL DE TRANSPORT şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos.
În contextul operaționalizării aplicației SUMAL 2.0 privind controlul provenienței și trasabilității materialului lemnos, și al intrării în vigoare, din 31 ianuarie 2021, a prevederilor HG 497/ 25.06.2020, și a Ordinului 118/27.01.2021 privind obligațiile utilizatorilor SUMAL 2.0., activitățile de control al tăierii, transportului și deținerii de material lemnos sunt desfășurate de către polițiștii argeșeni în mod curent și vor continua în perioada următoare.
•
Exemplu:
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț, care acționau pentru combaterea delictelor silvice pe raza de competență, au depistat în flagrant delict trei bărbați, de 29, 31 și 52 de ani, toți din Bughea de Sus, care tăiau și sustrăgeau arbori, fără respectarea regimului silvic.
Cu sprijinul specialiștilor silvici din cadrul Ocolului Silvic Câmpulung s-a stabilit că cei în cauză și-ar fi însușit cantitatea de 2,1 mc de material lemnos, de esență fag, verificările continuând, pentru stabilirea cantității totale de material lemnos prejudiciat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și sustragere de material lemnos, conform art. 107 și 109 din Legea 46/2008 – Codul Silvic, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
De asemenea, a fost luată măsura ridicării în vederea cercetărilor a 4 drujbe, iar materialul lemnos recuperat a fost predat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Totodată, polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au depistat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 28 de ani, toți din Bughea de Sus, care transportau material lemnos cu atelaje, fără a deține documente care să ateste provenința legală sau documente de însoțire a transportului de material lemnos.
Cu sprijinul unui specialist silvic s-a stabilit că cei în cauză transportau 1,8 mc material lemnos, de esență fag.
Ca urmare a abaterilor constatate, cei în cauză au fost sancționați contravenâional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.