Referitor la situația creată în Spitalul Județean de Urgență Pitești, Instituția Prefectului Argeș face următoarele precizări:
Conform datelor DSP Argeș, numărul contacților direcți ai medicului de la Spitalul Județean de Urgență, infectat cu virusul COVID-19, este de aproximativ 50 de persoane. Printre ele se află și 23-24 de pacienți, restul contacților fiind cadre medicale. Soția doctorului depistat pozitiv este și ea cadru medical, nu prezintă simptome și a fost izolată la domiciliu de două zile. Ancheta epidemiologică este încă în desfășurare.
S-a luat decizia închiderii Secția de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean de Ugență Pitești, după ce pacienții vor fi transferați și personalul medical va fi trimis în izolare la domiciliu.
Colegii cu simptome specifice COVID-19 ai doctorului infectat au fost testați, iar rezultatele vor fi cunoscute în această seară. Prefectul Argeșului, Emanuel Soare, susține că va lua o decizie privind conducerea Spitalului Județean de Urgență imediat după ce va afla rezultatele.
“Mă aștept să facă un pas înapoi cei vinovați. Aștept rezultatul testelor asistentelor, dacă acestea sunt pozitive voi solicita la minister demiterea managementului spitalului”, a declarat prefectul Emanuel Soare.
Pe această speță Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a deschis un dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Dosar penal pentru medicul de la Județean care și-a infectat pacienții

Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Lasă un comentariu