Astăzi, 18 mai, președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Dan Manu, s-a întâlnit cu dr. Felix Sârboiu, șeful Secției de Chirurgie Cardio-Vasculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești. Întâlnirea a avut loc în contextul în care, după controversele apărute în spaţiul public în urma pozitivării la virusul COVID-19 a dr. Felix Sârboiu, acesta luase decizia de a pleca din județul Argeș și, implicit, de a renunța la activitatea desfășurată în cadrul Spitalului Județean. Având în vedere performanțele medicului Felix Sârboiu de-a lungul timpului, precum și necesitatea de a oferi la nivel regional servicii medicale într-o specialitate de nișă, chirurgie cardio-vasculară, în urma discuției, președintele Dan Manu l-a determinat să rămână la Spitalul Județean de Urgență Pitești, să continue activitatea și să dezvolte serviciile medicale alături de întreaga echipă a Secției de Chirurgie Cardio-Vasculară.
Dr. Felix Sârboiu rămâne la Spitalul Județean (video)
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Lasă un comentariu


