Lovitură puternică de imagine dată la sfârșitul carierei de către Ion Dumitru, Ducele, așa cum îi zic apropiații, și primar al comunei Albota. Din cauza faptului că pe locul fostului Stadion Nicolae Dobrin se va ridica un frumos ansamblu rezidențial, noua arenă se va construi pe un fost izlaz al comunei. Chiar dacă suporterii FC Argeș vor fi nevoiți să se ducă cu rata la meciurile echipei de suflet, noua arenă măcar are avantajul de a avea ceva mai multe locuri de parcare și în tribune.
,,Am discutat chiar astăzi, 1 aprilie, cu domnul primar al municipiului Pitești, iar demararea construirii noului stadion de la Albota se va face până în Paște. Eu am văzut lumea asta și vă spun ceva: a văzut cineva vreun stadion în mijlocul orașului? Ăia de la PSG joacă pe un stadion de la periferie a Parisului, cam așa cum e și Albota față de Pitești… Voi știți unde joacă West Ham de la Londra? Păi schimbi 3 metrouri din centru, nu ca la Albota să iei doar un maxi-taxi de la Comisariat și să fii în 20 de minute la stadion!’’ ne-a declarat, mândru de realizarea sa, Ion ,,Ducele’’ Dumitru.