Ieri, în intervalul orar 11.00 – 13.00, s-a desfăşurat în municipiul Câmpulung un exerciţiu de alarmare publică. Tema exerciţiului a fost ,, Activitatea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU), Centrului Operativ cu Activitate Temporară(COAT) şi Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU), în cooperare cu structurile profesioniste pentru situaţii de urgenţă pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă chimică produse în Municipiul Câmpulung, ca urmare a accidentului rutier în care a fost implicată o autocisternă de transport substanţe periculoase (clor)”. Prin acesta se urmăreşte antrenarea autorităţilor locale pentru a asigura un răspuns cât mai prompt în cazul unor situaţii de urgenţă ce ar pune în pericol, chiar şi numai în parte, populaţia oraşului.
Scenariul exerciţiului în teren a fost următorul:
În Strada Negru Vodă, în zona Primăriei Municipiului Câmpulung, s-a produs un accident rutier între o autocisternă cu substanţe periculoase (clor) şi o autoutilitară. În urma coliziunii au fost accidentaţi grav şoferul şi un pasager din autovehiculul care a provocat accidentul, de asemenea, şoferul şi delegatul însoţitor de pe autocisternă. Autospeciala – cisternă a fost avariată în urma proiectării acesteia într-un stâlp de reţea electrică, ceea ce a provocat şi o emisie de clor.
Echipajele ISU Argeş au desfăşurat acţiuni de intervenţie cu forţele proprii şi în cooperare, pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor accidentului chimic (crearea perdelei de apă, acordă primul – ajutor medical răniţilor şi transportul acestora cu ambulanţa la spital, executarea cercetării chimice, reabilitarea factorilor de mediu, evacuarea populaţiei), sub conducerea preşedintelui CLSU, cu realizarea măsurilor de protecţie a populaţiei, animalelor, bunurilor materiale şi factorilor de mediu.
La acest exerciţiu au participat şi forţe de sprijin care au executat următoarele misiuni:
– Poliţia a asigurat fluidizarea circulaţiei şi a interzis accesul persoanelor şi autovehiculelor neautorizate în zonele cu restricţii;
– Jandarmii au participat la alarmarea şi evacuarea populaţiei de pe direcţia de deplasare a norului toxic, cu precădere a celor aflaţi în tranzit şi au asigurat paza şi informarea populaţiei ;
– Serviciul de Ambulanţă a acordat primul-ajutor răniţilor şi i-a transportat la spital;
– Agenţia Regionala pentru Protecţie a Mediului a monitorizat factorii de mediu din zona afectată printr-o echipă de specialitate cu aparatura de monitorizare specifică;
– o echipă dela S.C.FalckFire Services care a etanşat fisura din cisternă;
Exerciţiul s-a desfăşurat în condiţii normale, fiind atinse scopurile propuse.