Iată-mă, din nou, drag cititor, privitor și călător în timp, gata să împart cu tine o altă poveste frumoasă! Ce am făcut, ce nu am făcut, uite că, pașii ni s-au oprit, zilele trecute, într-un loc asemenea unei bijuterii, într-un loc pe care eram nerăbdători să-l vedem, eram nerăbdători să-l descoperim în toată splendoarea-i. Te rog, așadar, să iei loc, să rupi câteva minute din timpul tău și să citești rândurile pe care ți le voi așterne!
Așa cum spuneam, pașii ne-au purtat spre una dintre casele de poveste ale Bucureștiului de altădată. De cum ne apropiam, se putea întrevedea silueta alb-gri a frumoasei numită CASA LIBRECHT-FILIPESCU și ulterior CASA UNIVERSITARILOR BUCUREȘTI.
O construcție nu foarte înaltă, dar care impresionează prin frumusețea elementelor de factură neogotică (înșiruirea de creneluri stilizate, interioarele atent lambrisate și decorate), ce poartă semnătura cunoscutului arhitect LUIGI LIPIZER. Acesta, de altfel, este cel care a construit și VILA BOSIANU situată în Parcul Carol I în vecinătatea OBSERVATORULUI ASTRONOMIC.
Având ca structură un subsol înalt, cu mai multe încăperi şi un parter generos, cu încăperi de asemenea înalte, interiorul este împărţit în mai multe saloane cu nume distincte, legătura dintre ele fiind făcută prin holul de la intrare.
Încă de când i-am trecut pragul, cu emoție asemenea unor copii care au descoperit o comoară tăinuită, parcă, pentru ei, nu am putut să nu remarcăm îmbinarea armoniosă dintre coloanele înlte, sculpturile și casetările tavanelor și cromatica zidurilor și a mobilierului foarte bine păstrat, toate acestea dând locului un aspect cu adevărat prețios dar totodată sobru și misterios.
Locul este unul foarte cunoscut și pentru diversele evenimente desfășurate acolo, de la activități de factură culturală, până la videoclipuri ale unor persoane publice cunoscute, filmări de familie ș.a.m.d. .
Dar să pătrundem și mai mult în universul casei cu numărul 46, și să vedem, în câteva rânduri, care este istoria ei.
Purtând, în prezent, numele de Casa Universitarilor Bucureşti, frumoasa clădire de pe strada Dionisie Lupu, a fost construită după planurile arhitectului Luigi Lipizer, în deceniul al şaptelea al secolului al XIX-lea, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, având la bază stilul eclectic dar completat de elemente arhitecturale neogotice care se pot observa atât la exterior cât și la interior. Interiorul cuprinde o serie de săli și saloane elegante, fiecare dintre acestea purtând o denumire:
Salonul Ministru: salon de protocol, având pe mijloc o masă cu 12 scaune sculptate, iar lângă pereți două servante, acestea fiind de asemenea sculptate.
Sala Șah: pe vremuri, aceasta avea mese de șah unde membrii casei (cadre universitare) se întâlneau pentru partide de șah. Salonul dispune de o terasă cu vedere spre parc. Potrivit surselor din spațiul on-line, ar exista și o fotografie în care, Regele Carol I împreună cu generalul Filipescu, al doilea proprietar al casei, sunt surprinși în timpul unui joc de șah.
Salonul Florentin: salon cu vederea orientată tot spre parc. Se diferențiază prin plafonul cu structuri în tonuri verzi și auriu care contrastează armonios. În partea inferioară pereții sunt lambrisați, iar în cea superioară au detalii sub forma unor crini imperiali pictați
Salonul Auriu sau salonul I: Poartă această denumire datorită mobilierului și oglinzii cu ornamente aurii. Un element frumos evidențiat este și măsuța poziționată sub oglindă.
Sala de lectură: Este denumită în acest fel deoarece aici, pe vremuri, proprietarii casei puteau citi presa zilnică, sala dispunând de o bibliotecă și o masă cu scaune. În prezent, sala a găzduit mese festive sau ședințe.
Salonul III: Acesta, asemenea salonului I, se află poziționat lângă sala de lectură. În prezent, aici sunt organizate diverse acțiuni sau mese.
Salonul-restaurant: Situat la demisolul casei, acesta dispune de aproximativ 80 de locuri. Aici, în prezent, se pot organiza mese cu caracter festiv.
Holul de marmură: Reprezintă accesul principal către cele șase saloane ale casei. Este denumit așa, datorită placajelor cu marmură. Ca element distinctiv, pereții sunt pictați în culori închise. Picturile de pe pereți s-au păstrat în forma originală.
Cel care a dorit construirea frumoasei case, a fost Cezar Librecht, cetățean de origine belgiană venit în Principatele Române în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Cum a venit acesta în Principate, nu se știe exact, dar cert este că pentru o perioadă de 6 ani s-a aflat în slujba principelui devenind, de altfel, și omul de încredere al acestuia. Bănuit de corupție și acuzat că și-ar fi însușit bani publici, Cezar Librecht este, în final, achitat. În anul 1866, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, acesta va părăsi Principatele.
CUIBUL DE IUBIRE AL LUI CUZA VODĂ ȘI AL TINEREI SALE AMANTE
Un astfel de loc frumos, nu poate să nu ascundă și secrete. Unul dintre ele este cela că, după plecarea lui Cezar Librecht, în frumoasa casă a locuit Maria Obrenovici, fiica antiunionistului COSTIN CATARGI, cea despre care se spune că a fost amanta domnitorului. Mai tânără cu 10 ani decât soția acestuia, Elena Rosetti, și considerată „mai frumoasă și mai feminină” de către unii istorici, Maria Obrenovici avea ambiții îndrăznețe: dorea să ocupe și tronul, nu doar sufletul lui Cuza Vodă. Aceasta avea un fiu pe nume Milan, fiu care mai târziu va deveni rege al Serbiei.
DE LA CUIB DE IUBIRE, LA SPAȚIU DIDACTIC ȘI DE EVENIMENTE
După ce nu a mai fost locuită, casa a fost scoasă la licitație și cumpărată de către Gheorghe C. Filipescu, cel care ocupa funcția de mareşal al Palatului, de aici și numele de LIBRECHT-FILIPESCU pe care casa îl va purta.
Din anul 1947, acesta a avut numeroase întrebuințări, fiind, pe rând, spațiu destinat activităților desfășurate de cadrele didactice, conferințelor, lecturii și nu numai. În interiorul ei, a funcționat inclusiv o sală de cinema.
În 2007, Casa Universitarilor intră în proprietatea Universităţii din Bucureşti și devine CASA UNIVERSITARILOR BUCUREȘTI.
Imobilul este clasat ca monument și figurează în Lista Monumentelor Istorice București, având codul LMI B-II-m-A-19107.
Călătoria prin locurile frumoase ale Bucureștiului de altădată nu se oprește aici, drag cititor, privitor și călător în timp. Data viitoare revenim!
Foto: OTILIA BERCARU -galerie personală – Toate drepturile rezervate!
