
Bine te regăsesc, după mult, mult timp, drag cititor, privitor și călător în timp! Știu, am lipsit de pe aici, ceva vreme, dar acum am revenit dintr-un alt loc de poveste, dintr-un loc pe care mi-am dorit din tot sufletul să-l pot vedea. Te rog, așadar, să te așezi nou în colțul tău preferat și să citești rândurile care vor urma!
Să fie, cred, mai bine de două săptămâni de când pașii m-au purtat, chiar daca mai pe repede-nainte, spre locuri aflate un pic mai deprte de casă. Așa cum scriam și într-un articol mai vechi, uneori o explorare urbană reușită cam tinde să te scoată din confortul propriu, tinde să te trimită să descoperi frumusețea un pic mai departe de casă. Pentru unii obositor, pentru alții nu, dacă ar fi să trag o concluzie asupra a ceea ce implică astfel de preocupări.
Și tocmai pentru că niciodată nu obosim în a căuta locuri, fie împreună, fie pe cont propriu, am ajuns până aproape de malul mării, acolo unde am descoperit adevărate comori.
Un astfel de loc este și hotelul INTIM, cunoscut în vremurile lui bune și ca Hotel „REGINA”.
Documentându-mă din mai multe surse existente în spațiul on-line, aveam să aflu că, înainte de existența hotelului „INTIM”, a exista un altul numit „D’ANGLETERRE”, acesta fiind foarte cunoscut, în vremurile sale de glorie, pentru recepţiile pe care le găzduia, unele publicații descriind chiar cu lux de amănunte evenimentele care aveau loc în interiorul elegantei clădiri de pe strada Nicolae Titulescu. Se vorbea inclusiv despre interioarele încăperilor, acestea fiind considerate cu adevărat fastuoase, mai ales cele destinate doamnelor. Printre cei care veneau la hotel, cel mai des se numărau delegații englezi.





Cu trecerea timpului, în locul vechiului hotel a fost construit cel care va primi numele de Hotel „REGINA”, iar mai apoi Hotel „INTIM”, nume care se păstrează și astăzi. Iată și câteva repere din istoria clădirii:
-o bună perioadă, imobilul i-a aparținut unui anume cetățean pe nume THEILER;
-arhitectul DANIEL RENARD a fost cel care a urmărit cu mare atenție etapele construcției. Aceasta este formată din subsol, parter, două etaje şi mansardă;
-avea un număr de 21 de camere, fiecare dintre acestea având baie proprie.
-având și grădină de vară, hotelul era locul cel mai potrivit pentru banchetele regale.
-stilul în care este realizată construcția, este cel eclectic dar cu puternice accente Art Nouveau, iar pe fațada principală se poate remarca și structura neoclasică;
-elemente decorative asemănătoare, în stil ART NOUVEAU, existente aici, le întâlnim și în arhitectura CAZINOULUI, clădirea-emblemă a orașului Constanța;
-în perioada comunistă, numele i-a fost schimbat din „REGINA” în „INTIM”, în anul 1928 ajungând în proprietatea statului. Până în anul 1923, clădirea i-a aparținut bancherului GHEORGHE EFTIMIU, fiind apoi vândută fraților Mihail și Toma Târpea;
-după cum ne arată și plăcuța de pe fațada imobilului, la mansarda vechiului hotel a stat, timp de 10 zile, în anul 1882, poetul MIHAI EMINESCU. Se spune că ar exista inclusiv scrisori pe care acesta i le adresa iubitei sale, Veronica Micle, în perioada petrecută aici;
-încă din perioada anilor ’90, hotelul nu a mai avut turiști.
Și cum nu există clădiri vechi fără cel puțin un mit urban, iată că și hotelul „INTIM” le are pe ale sale: primul este acela că o tânără orfană bolnavă de leucemie ar fi murit într-una dintre camerele hotelului. Fata neavând rude, a fost înmormântată cu ajutorul angajaților hotelului, iar lucrurile care i-au apaținut au fost duse în beci. Se spune că, multă vreme, noaptea, lucrurile reapăreau în faţa camerei în care locuise aceasta. Un al doilea mit este acela că fantoma poetului Mihai Eminescu ar fi prezentă în nopțile de vară, pe terasa de unde, în perioada cât s-a aflat la hotel, obișnuia să privească marea, dorința sa fiind ca, a doua vizită, aici, să o facă împreună cu Veronica Micle.






Dar să revin și asupra momentului în care am decis că trebuie să ajung și eu aici, deoarece altul e sentimentul atunci când vezi „pe viu” astfel de locuri și nu doar din imaginile existente în mediul on-line. Dacă în general eu cam sunt acel om care intră pe geam sau sare gardul, aflând că totuși că locul nu este unul abandonat chiar dacă pare așa, am început să mă interesez a cui este clădirea și cu cine aș putea lua legătura pentru un eventual acord de vizitare și fotografiere în interior. Căutând, evident, tot în on-line, găsesc câteva postări în urma cărora am aflat ceea ce aveam nevoie. Să fi fost, cred, aproape jumătate de an de când mi s-a întipărit în minte ideea de a vedea acest loc și de a mă bucura de frumusețea lui. Dar, așa cum se întâmplă de obicei, între timp au intervenit alte și alte vizite ale altor locuri. Totuși, mintea mea era setată pe ideea că „VREAU SĂ MERG, VREAU SĂ VĂD, INDIFERENT CE ȘI CUM!”, mi-am zis că nu e cazul să mă pripesc, deoarece când va fi timpul potrivit voi ajunge și acolo. Ceea ce s-a și întâmplat, spre a doua jumătate a lunii august.



Am vorbit, am stabilit ziua vizitei și apoi dusă am fost. Eram emoționată asemenea unui copil care descoperă o jucărie nouă și vrea să îi studieze fiecare detaliu. Cât a durat călătoria, minutele au devenit ore, secundele au devenit minute și tot așa până când am coborât din tren. Cum era de așteptat, din cauza emoțiilor mult prea mari, am greșit drumul și cred că am pierdut cel puțin o jumătate de oră căutând adresa. E clar,GPS-ul meu se emoționase și el și dădea niște rateuri de zile mari. Mai că îmi venea să renunț și să fac cale întoarsă către gară. Dar totuși, stabilisem ceva, cineva își luase din timpul său liber pentru a mă asista pe mine pe parcursul vizitei. Nu puteam face așa ceva! Și cu siguranță, o a doua șansă nu ar mai fi existat, locul urmând să intre, cât de curând, într-un amplu proces de reabilitare și restaurare. M-am urcat în cel mai apropiat taxi și în scurt timp eram deja în fața frumoasei clădiri. Ajunsă în interior, ceva asemenea unei role de film vechi a început să se deruleze în mintea mea. Parcă retrăiam perioada de glorie a acelui loc, totul părea viu, acompaniat de muzica în surdină a unui pian și a unor viori. Era un sentiment deosebit! Am pășit așa, însoțită de filmul din mintea mea, admirând fiecare colț de virtraliu, studiind fiecare sculptură. Ceva mă ținea acolo asemenea unui magnet.



Dar cum timpul nu voia mai deloc să țină cu mine, a venit venit momentul în care a trebuit să plec și de aici. Dar nu pentru că nu aș mai fi vrut să stau, ci pentru că mai pusesem eu pe lista mea din rucsac și alte câteva locuri pe care voiam să le văd. Bineînțeles că nu m-am putut abține de la a posta imediat măcar o mică parte a imaginilor, pentru a-i bucura și pe cei care, din varii motive, nu știau de existența locului sau nu au putut ajunge să îl vadă.




Despre alte locuri văzute tot atunci, vă voi povesti într-un alt articol, cel de astăzi fiind dedicat în întregime vizitei în interiorul hotelului „INTIM”.
Da, pot spune că a fost o ocazie specială și cam printre ultimele când s-au putut face vizite. Din data de 1 septembrie, clădirea a intrat în procesul de restaurare și reabilitare, actualul proprietar vrând să o readucă la frumusețea de altădată.



Foto: galerie personală OTILIA BERCARU – Toate drepturile rezervate!!! –








