Nu este prima dată când Argesplus realizează materiale despre neregulile grave de la centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș. În condițiile în care această instituție toacă, an de an, peste jumătate din bugetul Consiliului Județean, centrele de plasament sunt coordonate de către oameni cel puțin iresponsabili. În materialul de mai jos, documentat pe parcursul câtorva săptămâni, vă vom prezenta cum un centru de plasament din Pitești, din subordinea DGASPC, a devenit bază de racolare pentru mulți proxeneți și cum s-a ajuns inclusiv la trafic de droguri. Unul dintre minorii care au relatat această situație, în momentul în care acesta a amenințat că va spune totul presei, a fost internat, abuziv, pe motiv de comportament violent, la un spital de psihiatrie din Prahova. Situația de la CTF Găvana a fost relatată de către unii angajați și minori instituționalizați, după cum o să vedeți mai jos, atât Tatianei Eftime, șefa de la DGASPC Argeș, lui Ion Mânzână, președintele CJ Argeș, Simonei Bucura, noul Ministru al Muncii, cât și ofițerilor Antidrog. Mai mult decât atât, unul dintre minori, care știa foarte bine cum stau lucrurile în ceea ce privește traficul de droguri și prostituția, după ce a fost hărțuit de angajații centrului, a devenit violent, fiind internat la un spital de psihiatrie. De acolo, de pe un telefon mobil, acesta a prezentat, prin Whatsapp, situația de la CTF Găvana inclusiv premierului României, Marcel Ciolacu. Pentru a ascunde gunoiul sub preș, șefa centrului, Mihaela Dragu a ,,demisionat’’, mutându-se, de fapt, la Primăria Săpata, în timp ce asupra surselor noastre, angajați sau beneficiari ai serviciilor, s-au făcut mari presiuni pentru ca informațiile să nu ajungă la noi.
Poze indecente și trafic de droguri
Pentru conducerea CTF Găvana, minorul Anghel Andrei, ajuns acolo după ce ambii săi părinți au decedat, a constituit o adevărată problemă. Nu pentru că era violent, nu pentru că nu își făcea lecțiile, ci doar pentru că era prea ,,băgăcios’’. În data de 4 iunie 2023, acesta a prezentat conducerii DGASP o conversație prin mesageria de Whatsapp din care reieșea că una dintre minorele internate la acest centru, Alexia D., este implicată, împreună cu persoane din afara centrului, în trafic de droguri de mare risc, proxenetism și prostituție. În loc să ia măsuri și să anunțe Poliția, șefa centrului, Mihaela Dragu, a confiscat telefonul minorului, încercându-se mușamalizarea cazului, o adresă către serviciul specializat antidrog al Poliției Argeș fiind înaintată abia în data de 17 iulie 2023, așa cum recunoaște în convorbirea telefonică cu noi Tatiana Eftime, după ce era clar că acest scandal avea să iasă în presă. După data de 4 iunie, minorul Anghel Andrei a fost supus la un tratament absolut inuman, acesta, într-un gest disperat, a amenințat pe doi dintre angajații centrului. Urmarea? Acesta a fost internat la secția de psihiatrie a unui spital din Prahova, de unde ne-a contactat atât pe noi (echipa Argesplus începuse încă de la sfârșitul lui iunie investigația la acest centru), cât și pe… premierul României.
Mai jos, câteva dintre mesaje care arată că unii dintre minori sunt implicați în traficul cu ,,zăpadă”, un drog cunoscut pe piață ca și crack:
Sunt anghel andrei am 17 ani sunt institutionalizat la dgaspc arges unde se intampla multe abuzuri: Am fost impis si trantit din masina de mihaela dragu sefa ctf gavana. Am fost facut handicapat prost si alte jigniri de mihaela dragu. Am fost dus cu forta fara voia mea fara recomandarea politiei adica nu sunt pericol public si am fost dus ci forta la spitalul de pshitrie minori voila(complicitate cornelia pricindel managera mea de caz si angajati dumbrava minunat).De cand am murit la parinti mei de cand sunt la dgaspc viata mea este un chin si nu numai a mea a tuturor celor institutionalizati este mesajul trimis de minorul Anghel Andrei redactorilor noștri. Nu știm de unde a făcut rost de numărul de telefon al premierului, dar Anghel a prezentat, tot prin Whatsapp, situația de la CTF Găvana inclusiv premierului României.
Iată, mai jos, un scurt interviu realizat de noi cu minorul Anghel Andrei. Din motive lesne de înțeles, am ales să îi protejăm înfățișarea:
La doar câteva zile după ce a fost externat de la spitalul de psihiatrie prahovean, minorul Anghel Andrei ne-a anunțat că apartamentul său moștenit de la părinți a fost spart de către angajați ai DGASPC, de unde I s-a sustras o canapea. În prezent, după scandalul de la CTF Găvana, Anghel Andrei este instituționalizat la Centrul Dumbrava Minunată.
Modus Operandi: Minorii care vor să ,,verse’’ abuzurile către presă și autorități, internați abuziv în spitalele de psihiatrie!
Cazul minorului Anghel Andrei, internat la psihiatrie după ce a reclamat, pe unde a putut, abuzurile din aceste centre, nu este singular. Argesplus a intrat în posesia unor convorbiri prin Whatsapp prin care Decebal Floroaica, unul dintre oamenii care au coordonat ani buni centrul de la Găvana și care are, în general, o reputație bună în societate, recomanda ca anumite ,,derapaje’’ ale unor tineri din aceste centre să fie rezolvate, simplu, nu prin consiliere, ci prin internarea lor la psihiatrie! Așa cum v-ați dat seama, cele mai multe dintre aceste internări au fost efectuate abuziv și fără a se lua în considerare starea psihică a adolescenților.
Mai jos, prezentăm și un document prin care Poliția Argeș a luat act de ceea ce se petrece la CTF Găvana chiar de la Tatiana Eftimie, traficul de droguri și alte infracțiuni fiind instrumentate de către cei de la Combaterea Crimei Organizate. Beleaua este că șefa de la DGASPC a contactat poliția la o lună și jumătate după sesizarea făcută de minorul Anghel Andrei care, după cum ați văzut, a fost băgat abuziv la balamuc.
Ne facem datoria și, mai jos, prezentăm și opinia Tatianei Eftimie:
La cumpana dintre ani dlui.Dan Badea si redactiei Arges plus va urez un anno nou fericit multa sanatate si bucurii nesfarsite in activitatea pe care o desfasurati pentru binele poporului Roman si mai ales argesean .
La multi ani!