Săptămâna trecută, am publicat un articol despre anumite abuzuri săvârșite de două judecătoare din instanțele locale argeșene. Scriam acolo despre ușurința cu care unii magistrați, noi credem că dincolo de orice interes pecuniar, pot greși flagrant anumite soluții și, prin aceste erori, banii contribuabililor sunt aruncați pe apa sâmbetei în avantajul unor privilegiați ai destinului. În același context, spuneam și am demonstrat cu documente oficiale, că un cetățean din comuna Bradu a fost cadorisit de cele două judecătoare cu bunuri imobiliare în valoare de 14,5 milioane de euro fără a prezenta acte de proprietate, decât pentru o suprafață de 1,3 ha teren arabil.
În rândurile ce urmează vă vom prezenta cum același protagonist al „darurilor” oferite de instanța de judecată a mai primit câteva suprafețe de teren, tot fără documente de proprietate și tot cu sprijinul reprezentaților justiției locale.
În loc de 1,3 ha teren arabil, a primit peste 25 ha în cele mai avantajoase zone
În anul 1961, cetățeanul Dumitru Georgică din comuna Bradu s-a înscris în C.A.P. cu o suprafață de teren de 1,2 ha. Acest teren fusese primit de la tatăl său Dumitru T. Marin. După apariția legii 18/1990, moștenitorul Dumitru Georgică a cerut restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor deținute înainte de 1989. El a solicitat atât terenul cu care intrase în C.A.P. cât și terenul aparținător tatălui său, respectiv 6 ha. Numai că, potrivit registrului agricol 1959 – 1963, tatăl petentului deținuse doar 3,93 ha de teren. Cu toate acestea, instanța de judecată i-a mai recunoscut lui Dumitru T. Marin dreptul de proprietate pentru încă 2,79 ha, chiar dacă acest teren făcuse obiectul reconstituirii încă din anul 1991.
În anul 2002, primarul Costel Zamfir a mai eliberat două procese verbale de punere în posesie în numele lui Dumitru Georgică, respectiv pentru suprafața de 700 mp și 1024 mp pe platforma betonată a Târgului Săptămânal Pitești.
Împrejurările eliberării acestor procese verbale au făcut obiectul dosarului penal 2418/P/2003 care a fost soluționat cu neînceperea urmăririi penale, întrucât intervenise termenul de prescripție. În schimb procurorii au constatat fără dubiu că cele două procese verbale sunt false, dar consecințele lor juridice sunt valabile și astăzi.
Încă un proces verbal fals… dar valabil!
În data de 04.06.2001, Dumitru Georgică a mai fost pus în posesie cu 1500 mp, cu procesul verbal nr. 852, fără să existe validare de la comisia Județeană. În anul 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a constatat că p.v. 852 este fals şi eliberat prin abuz de către fostul primar Costel Zamfir. Cu toate acestea, acest document nu a fost anulat până astăzi şi moştenitorii lui Dumitru Georgică se folosesc de el pentru a deţine posesia terenului ce face obiectul acestui fals, chiar mai mult decât atât, folosindu-se de aceste acte, atestate de organele de cercetare penală ca fiind false, moştenitorii „be-neficiarului” au ocupat o suprafaţă de teren de 1031 mp aflată în proprietatea indubitabilă a lui Gălbenuşă Gabriel. Acesta din urmă a obţinut de-a lungul timpului, hotărâre definitivă şi irevocabilă care atestă proprietatea acestui teren, dar vecinii căi, folosindu-se de documente false, refuză să le elibereze terenul.
Terenul respectiv este folosit de moştenitorii lui Dumitru Georgică ca parcare pentru autoturismele celor care vizitează Târgul Săptămânal în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Încasările pentru această parcare se cifrează la aproximativ 6000 de lei pe săptămână.
În anul 2008, proprietarul terenului de 2031 mp a făcut executare silită pentru recuperarea terenului. Executorului Judecătoresc a implantat stâlpi care delimitau proprietatea, dar aceştia, împreună cu gardul pe care îl construise proprietarul, au fost furate de… cine oare? Proprietarul a sesizat infracţiunea la organele de cercetare penale, dar nici până astăzi întâmplarea nu şi-a găsit autorii. De atunci şi până în zilele noastre, proprietarul înceacră să îşi împrejmuiască terenul, dar tocmai cei care ar trebui să vegheze la respectarea legii îl obstrucţionează pe acesta în demersul său legal de a intra în posesia definitivă a proprietăţii consfinţită prin hotărâre judecătorească definitivă, irevocabilă şi învestită cu titlu executoriu. Ceea ce se petrece în acest caz, în materie de nerespectare a legii şi a hotărârilor judecătoreşti, este, fără nicio exagerare, de domeniul fantasticului. Este limpede şi lesne de înţeles că proprietarii sunt împiedicaţi de înşişi oamenii legii să pună în aplicare o dispoziţie a justiţiei care are valoare de lege interactivă.
Şi Judecătoria Sibiu dă dreptate proprietarilor de drept
După mulţi, mulţi ani de procese între vecinii Gălbenuşă şi moştenitorii „privilegiaţi” ai „norocosului” cetăţean Dumitru Georgică, s-a ajuns la un proces instrumentat de Judecătoria Sibiu. Această instanţă, împotriva prevederilor din codul de procedură civilă, a acceptat să judece încă un proces între soţia supravieţuitoare a lui Dumitru Georgică şi comisia de Fond Funciar Bradu. Prin acest demers juridic, reclamanta a cerut instanţei să oblige Comisia Bradu să emită titlu de proprietate pentru procesele verbale de punere în posesie constatate a fi false de către Parchet. Chiar dacă intervenienţii Gălbenuşă Constantin Adrian, Gălbenuşă Violeta, Gălbenuşă Vasile Gabriel şi Pahonţu Lizica au depus la dosar rezoluţiile prin care p.v. enumerate mai sus fuseseră constatate a fi false, instanţa de judecată nu a ţinut seamă de acele documente şi a admis solicitarea reclamantei. Şi totuşi, pentru a nu ştiu câta oară, o instanţă de judecată, chiar dacă s-a aflat în eroare şi a admis cererea reclamantei de a i se acorda titlu de proprietate pentru terenurile acordate cu documente false, a specificat că acest titlu de proprietate nu trebuie să fie făcut peste terenul familiei Gălbenuşă. Ne oprim aici cu detaliile şi ne vedem obligaţi să spunem, fără nicio rezervă, că este uimitor cum un cetăţean poate fi atât de „iubit” de Justiţie. Vom continua în numărul viitor cu detalii picante, când veţi avea prilejul să aflaţi alte ciudăţenii regizate de Justiţia locală.
CITEŞTE ŞI:
ÎN ATENŢIA DNA! Hotărâri judecătoreşti năucitoare în justiţia argeşeană!