ESTE CIOLACU SLUGA BANCILOR?
Mai multe bănci au transmis deja clienților că urmează să opereze creșteri ale comisioanelor pentru operațiunile de retragere de numerar sau depunere de numerar la ghișee, plăți inter și intra-bancare (cele făcute la ghișeu).„Te informăm că de la 1 ianuarie 2024 comisioanele vor fi modificate pentru operațiunile de depunere de numerar la ghișee și pentru alte operațiuni”, arată mesajul unei dintre bănci.Măsura vine ca urmare a intrării în vigoare a legii privind limitarea numerarului în economie, o decizie controversată asumată de Guvernul Ciolacu. Măsura îi afectează pe proprietarii micilor magazine din zonele rurale, unde plățile se fac cel mai mult în numerar, iar comercianții sunt obligați să ducă seara banii la bancă. Ei vor plăti acum mai mult pentru ca banca să le pună banii în cont, ceea ce le va afecta costurile.Numărul de agenții bancare a scăzut în ultimii ani. Aproape că s-a înjumătățit. La orașe mai e cum e, dar în mediul rural sau pe Litoral e jale. Sunt orașe care au rămas fără unități bancare și abia cu presiuni politice s-a reușit re-deschiderea unor bănci care închiseseră ultima unitate și au plecat din cauza costurilor ridicate.Ce arată un raport al Consiliului ConcurențeiÎn mediul urban, o unitate deservea aproximativ 4200 de clienți în anul 2015, ajungând în prezent să deservească 4700 de clienți. Schimbarea este mult mai dramatică în mediul rural, unde, în anul 2015, o unitate deservea aproximativ 6100 de clienți, ajungând în prezent să deservească 9000. În mediul rural, închiderea unităților și creșterea considerabilă a numărului de clienți pe care o unitate trebuie să îi deservească îngreunează accesul la sistemul bancar.Intrebarea care sta pe buzele tuturor e: Ciolacule, tu esti prost sau doar sluga bancilor!
BLINKEN CERE CA PALESTINIENII SA FIE MASACRATI CU BLANDETE!
Secretarul de stat american Anthony Blinken s-a întâlnit cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, pe fondul tensiunilor dintre coloniștii israelieni și palestinienii din Cisiordania.Întâlnirea lui Blinken cu Abbas a avut loc duminică la Ramallah – în Cisiordania. Înainte de aceasta, cei doi s-au întâlnit de două ori în Iordania, de la escaladarea situației în Orientul Mijlociu, la 7 octombrie.Blinken a declarat că a auzit “angajamente clare” în cadrul întâlnirilor de vineri de la Tel Aviv cu privire la dorința autorităților israeliene de a lupta împotriva extremismului în Cisiordania, iar SUA “vor urmări îndeaproape situația pentru a se asigura că prietenii noștri își respectă acest angajament”.Secretarul de stat a sugerat anterior că, poate, Autoritatea Palestiniană ar putea fi din nou o putere în Fâșia Gaza dacă dominația Hamas va lua sfârșit.Autoritățile sanitare palestiniene spun că 150 de palestinieni s-au îmbolnăvit în Cisiordania începând cu 7 octombrie – aproape la fel de mulți ca în tot anul 2022.De asemenea, în cadrul reuniunii de la Tel Aviv, Blinken a declarat că SUA recunosc dreptul deplin al Israelului de a se apăra, dar contează modul în care se realizează acest lucru, iar civilii din Gaza trebuie să fie protejați.Potrivit presei, SUA se așteaptă ca Israelul să își schimbe tactica de luptă împotriva Hamas în zilele următoare, reducând atacurile aeriene și concentrându-se pe operațiuni tactice la sol.Toate bune si frumoase, dar in spatele vorbele zac mmiile de civili sfartecati nevinovati de bombele lui Netanyahu!
ASTA-I FATA, DACA-TI PLACE/ALTA MAMA NU MAI FACE!
Theodor Stolojan susține că deocamdată PNL nu are alt candidat la alegerile prezidențiale în afară de Nicolae Ciucă, despre care spune că, deşi nu este un personaj carismatic, președintele PNL „este un om care are o integritate clară, are un caracter clar, are nişte realizări foarte clare”.Întrebat dacă, în opinia sa, Nicolae Ciucă este potrivit pentru funcția supremă în stat, Theodor Stolojan a spus că „deocamdată nu avem altul”. El a explicat că, deşi nu este un personaj carismatic, preşedintele PNL „este un om care are o integritate clară, are un caracter clar, are nişte realizări foarte clare”. ntrebat, de asemenea, dacă liberalii au încredere că Ciucă va ajunge în turul doi al alegerilor, Stolojan a răspuns: „Cred că va ajunge. Îmi e greu să vă spun, pentru că am văzut sondaje. Lupta va fi grea”.Cum se spunea:Astia-s oamenii, cu astia defilam!
USR-PATIDUL GAY-LOR TRADITIONALI!
George Simion, președintele partidului extremist AUR, i-a luat duminică apărarea Elenei Lasconi, după ce aceasta a declarat că a votat DA la referendumul pentru familia tradițională, iar Cătălin Drulă a anunțat că vrea să o elimine de pe lista de candidați la europarlamentare a USR.”USR face ce face și iese din nou în evidență. Acum, cu acest scandal iscat în jurul Elenei Lasconi. Dacă politic sunt eșuați, cu toții, cei de la USR țin să iasă în prim plan cum pot. Și, se scuză, se acuză, mai au puțin și o ard pe rug pe Elena Lasconi. Asta, în timp ce românii riscă, de exemplu, să nu mai poată să folosească banii în numerar strânși, poate, o viață. Ca și cum nu sunt alte probleme de rezolvat în România, useriștii se ceartă între ei despre cine se căsătorește cu cine”, a comentat Simion pe blogul său.”Practic, pentru useriști, susținerea familiei tradiționale, cea formată din femeie și bărbat, așa cum ne-a lăsat bunul Dumnezeu pe lume, nu este ceva normal… În loc să se concentreze pe celelalte nume perimate care deschid lista, cum ar fi Dan Barna, Vlad Voiculescu sau Vlad Botoș, pentru că vă pot enumera zeci de motive pentru care aceștia nu ar trebui să reprezinte România în Parlamentul European, sau pe nereușitele ca primar ale Elenei Lasconi de la Câmpulung Muscel, care se întind și ele pe multe pagini, useriștii au găsit de ce să se ia. Probabil nu le mai ajungeau locurile și se tem că nu vor atinge sinecurile dorite”, a mai spus Simion. Sa te preocupe ce fac oamenii sub patura si sa-ti faci din asta un stindard, nu e ceva demn de un partid, dar USR, NU E PARTID! E doar o filiala Sorosista!
CIOLACU SE TEME DE DIASPORA!
Liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a criticat, în cadrul unei conferințe de presă, respingerea în Senat a unui proiect de lege care ar fi permis românilor de pretutindeni să voteze prin corespondență. Proiectul a fost respins cu o largă majoritate, fără a se oferi vreun argument valid pentru această decizie.Claudiu Târziu a acuzat PSD și PNL de teama față de votul diasporei, susținând că aceste partide știu că românii din străinătate nu pot fi manipulați și că, de fiecare dată când a fost necesar, aceștia au cenzurat prin vot politicile distructive ale guvernelor de la București.“PSD și PNL se tem de românii din afara granițelor pentru că știu că aceștia nu pot fi manipulați și că, de câte ori a fost nevoie, ei au cenzurat prin vot politicile distructive ale guvernelor de la București”, a declarat Claudiu Târziu.Logica lui Ciolacu:au plecat din tara?Drum bun!
BUCURIE PENTRU BETIVI! SE VOR IMBOGATI DIN VANZAREA STICLELOR GOALE!
De la 1 decembrie, magazinele din România care vând băuturi vor fi obligate să primească recipientele din plastic, metal sau sticlă și să le dea cumpărătorilor 50 de bani pentru fiecare astfel de ambalaj returnat. Este vorba de sistemul garanție-returnare care există în multe țări europene. Denumit RetuRO, sistemul a fost înființat în primă fază de către asociațiile reprezentative ale producătorilor de băuturi și ale comercianților, iar ulterior în acționariat a intrat și statul român.Raul Pop, director de programe la Asociația Ecoteca, organizație specializată în managementul deșeurilor și economie circulară, spune într-un interviu pentru Europa Liberă că, astfel, românii vor fi încurajați să recicleze și în același timp să câștige și bani.1. Europa Liberă: Ce este sistemul de garanție-returnare și de când intră în vigoare?Raul Pop: Acest sistem intră în vigoare de la 1 decembrie 2023. Practic, fiecare cetățean care cumpără o băutură în ambalaj de sticlă, de plastic sau de metal ar trebui să poată să returneze ambalajul la un magazin și să primească înapoi o garanție de 50 de bani.Este important de menționat faptul că numai cel căruia i s-a reținut garanția va primi înapoi garanția pentru acel ambalaj. Ambalajul va fi marcat cu un simbol care spune că este ambalaj cu garanție și atunci el este eligibil ca să primească garanția înapoi.2.Europa Liberă: Practic, cum va funcționa sistemul de garantie-returnare în România?Raul Pop: Întotdeauna va fi cu o returnare de valoare, fie sub formă de bani, fie sub formă de voucher, pentru că punctul în care returnezi ambalajul nu e același cu cel în care cumperi băutura.Daca esti un betiv serios, poti face bani frumosi vanzand sticlele golite!
CURIOZITATI DESPRE TINE
-
Amprenta de pe limba
Nu scoate limba daca vrei sa-ti ascunzi identitatea. La fel ca si în cazul amprentelor digitale, toata lumea are si o amprenta linguala unica!
*2. Napârlesti
Animalul de casa nu e singurul care are o problema de napârlire.
Oamenii pierd aproximativ 600 000 particule de piele în fiecare ora. Astfel se aduna cam 750 g în fiecare an.

* 3. Câte oase ai?
Un adult are mai putine oase decât un bebelus. Ne începem viata cu 350 oase, dar deoarece oasele fuzioneaza în timpul cresterii, sfârsim prin a avea doar 206 la vârsta adulta.

* 4. Intestine lungi
Intestinul subtire este de aproximativ 4 ori mai mare decât înaltimea persoanei. Daca nu ar fi extrem de înfasurat, lungimea sa de aproximativ 7 metri, nu ar încapea în cavitatea abdominala, si am face mizerie în jurul nostru…

* 5. Bacteriile
Acum chiar ca ti se va ridica parul pe spinare: fiecare centimetru patrat de piele apartinând corpului uman este populat cu 32 milioane bacterii, însa, din fericire, majoritatea sunt pasnice.

* 6. Sursa mirosului corporal
Sursa subsuorilor sau a picioarelor urât mirositoare este transpiratia. O pereche de picioare are 500 000 glande sudoripare, care produc peste 500 ml transpiratie zilnic.

* 7. Viteza stranutului
Aerul care iese în timpul stranutului poate avea pâna la 250 km/h, iata deci un motiv bun pentru a-ti acoperi nasul si gura când stranuti sau pentru a te feri când te simti amenintata.
Strănutul părăsește > cavitatea bucală cu viteza de aproximativ 250 km/h, de aceea el este foarte periculos în condițiile în care persoana care strănută încearcă să îl controleze.
Dacă strănutul este prea puternic, aceasta își poate rupe o coastă. Dacă se încearcă reținerea strănutului, în creier sau în măduva spinării se poate sparge vreo venă, fapt care poate avea consecințe letale. Dacă persoana se forțează să își țină ochii deschiși, aceștia pot ieși din orbite.

* 8. Distanta parcursa de sânge
Sângele calatoreste mult prin corp. În fiecare zi, el strabate 96.000 km prin vasele sangvine din corp, iar inima pompeaza zilnic 7.600 kg sânge prin aceste vase.

* 9. Cantitatea de saliva
S-ar putea sa nu vrei sa înoti în scuipat, însa daca l-ai pastra pe tot, ai putea! Într-o viata, o persoana produce aproximativ 2.5000 litri de saliva, destul pentru a umple doua piscine!

* 10. Cât de tare sforai?
Pâna la vârsta de 60 ani, 60% dintre femei si 40% dintre barbati vor sforai. Nivelul de zgomot produs de sforait poate varia de la 60 pâna la 80 decibeli, asta înseamna ca se aude ca si cum ai sparge un zid de beton cu bormasina. Zgomotele de peste 85 decibeli sunt considerate periculoase pentru urechea umana.

* 11. Culoarea parului si bogatia sa
Blondele se pot distra sau nu mai mult, dar cu siguranta au mai multpar. Culoarea parului depinde de densitatea sa, iar blondele (naturale) sunt în vârful listei. În general, capul uman numara 100.000 foliculi pilosi, fiecare dintre ei fiind capabil sa produca 20 fire de par pe durata de viata a unei persoane. Blondele au aproximativ 146.000 foliculi, brunetele 110.000 foliculi, fetele cu parul saten au chiar 100 000, iar roscatele sunt cele mai dezavantajate, cu numai
86.000 foliculi.

* 12. Câte mirosuri retii?
Nasul omului nu este la fel de sensibil ca cel al câinelui, însa îsi poate aminti 50.000 mirosuri diferite.

* 13. Cresterea unghiilor
Daca îti tai unghiile de la mâini mai des ca pe cele de la picioare, e normal. Unghiile care sunt expuse si care sunt folosite cel mai des cresc mai repede. De asemenea, unghiile cresc mai repede la mâna cu care scrii si la degetele mai lungi. În medie, unghiile cresc cu aproximativ 2.5 mm în fiecare luna.

* 14. Greutatea capului
Nu e de mirare ca bebelusii nu reusesc sa-si tina capul în primele luni de viata: capul uman reprezinta 1/4 din lungimea noastra totala la nastere, si numai 1/8 din aceasta la vârsta adulta.

* 15. Nevoia de somn
Omul poate rezista fara somn destula vreme, însa 11 zile îi sunt fatale. Dupa 11 zile de nesomn, vei adormi… pe vecie!

* 16. De ce plângi de fericire?
Expertii nu stiu sigur de ce, însa au o pista. Se pare ca râsul si plânsul sunt reactii fiziologice similare: ambele apar în situatii emotionale puternice, si nu se pot opri atunci când vrem noi. Noi asociem plânsul cu tristetea, însa lacrimile sunt declansate de o varietate de emotii. Se pare ca atât plânsul, cât si râsul, pot usura un eveniment stresant, contracarând efectele cortizonului si adrenalinei. Asadar, poti sa te consideri norocoasa daca râzi pâna-ti dau lacrimile.

* 17. De ce îti dau lacrimile de la ceapa?
Atunci când tai o ceapa, îi rupi celulele, eliberând enzime care produc un gaz, derivat de sulfoxid. Când gazul ajunge la nivelul ochilor, el reactioneaza cu lacrimile si produce o cantitate mica de acid sulfuric, provocând durere. Creierul le semnaleaza apoi glandelor lacrimale sa produca mai multe lacrimi pentru a spala ochii de substanta toxica.
Cu cât tai mai multa ceapa, cu atât se va produce mai mult acid sulfuric si cu atât vei lacrima mai tare. Reactia chimica produsa la taierea cepei este de fapt un mecanism de aparare al plantei, care a evoluat astfel pentru a se apara de daunatori. Pentru a lacrima mai putin, tine ceapa la frigider înainte de a o taia: temperaturile scazute încetinesc eliberarea enzimelor.

* 18. De ce îti pocnesc articulatiile?
În interiorul capsulei formate de articulatii se afla un lubrifiant, numit lichid sinovial, care contine gaze dizolvate. Atunci când întinzi articulatia, comprimi de fapt fluidul din interiorul ei, fortând gazele bogate în azot sa plece din lichidul sinovial. Eliberarea „aerului” din capsula articulatiei provoaca acel „trosc” pe care îl auzi. Odata ce gazele sunt eliberate, articulatia devine mai flexibila.
Probabil ca ai observat ca articulatia nu mai pocneste o vreme, dupa ce ai auzit-o. Acest lucru se întâmpla deoarece gazele eliberate se resorb în lichidul sinovial în aproximativ 15-30 minute. Daca îti place sa-ti trosnesti articulatiile degetelor, trebuie sa stii ca acest lucru nu duce la artrita, dar poate duce la scaderea puterii în acea mâna.

* 19. Ce provoaca pielea de gaina?
Pielea de gaina (numita si piloerectie) se formeaza atunci când ti-e frig sau frica. Muschii de dimensiune mica de la baza fiecarui fir de par se contracta si dau acea aparenta de mini-dealuri pe piele. Acest fenomen era perfect justificat pe vremea stramosilor nostri cu blana (?!), care reuseau sa prinda un strat de aer între peri, realizând astfel termoizolatia. În plus, zburlirea parului avea un efect de intimidare pentru dusmani, facând ca omul sa para mai mare si mai fioros (!). În ziua de azi pielea de gaina nu mai are niciun sens, iar daca vrei s-o eviti îmbraca-te gros si evita filmele de groaza.

* 20. De ce ti se zbate ochiul?
Acest fenomen comun si enervant poarta numele de miokimie, si este probabil provocat de o anomalie a unui nerv. De asemenea, expertii cred ca si oboseala, stresul, alimentatia de proasta calitate, alergiile, alcoolul si cafeina cresc incidenta fenomenului. Din fericire, acesta este un fenomen benign, ce trece în general de la sine.

* 21. De ce ti-e frig mereu?
Temperatura corporala este reglata în creier, mai precis în hipotalamus, care îi semnaleaza corpului sa cedeze caldura pe vreme calda si sa capteze caldura (sa tremure pentru a provoca caldura în muschi) pe vreme rece. Fierul joaca un rol în acest proces, asa ca oamenii care sufera de anemie au adesea senzatia de frig.
Circulatia proasta (datorata hipertensiunii sau medicamentelor) pot lasa extremitatile fara caldura. De asemenea, hipotiroidia poate încetini metabolismul pâna în punctul în care corpul nu mai genereaza suficienta caldura. Un studiu recent a sugerat chiar ca ar exista o predispozitie genetica în ceea ce priveste toleranta la frig. Ce poti
face? Manânca alimente bogate în fier (maruntaie, fasole, vegetale verzi) si evita nicotina, care provoaca constrictia vaselor sangvine.

* 22. Toti copiii se nasc fara pistrui?
Copiii se nasc uneori cu semne, însa niciodata cu pistrui. Pielea produce pistruii facând exces de pigment, ca raspuns la expunerea solara. Pe masura ce ne expunem la soare, ADN-ul celular începe sa se distruga, aparând pistruii. De aceea este bine sa ne dam cu crema cu factor de protectie înalt (30) si sa mergem la dermatolog daca observam ca ne umplem de pistrui.

* 23. Ce provoaca furnicaturile?
Numite si parestezii, furnicaturile si amortelile sunt provocate de fluxul sangvin redus catre un nerv presat. Daca stai prea mult într-o pozitie ciudata sau chiar si cu picioarele încrucisate, poti apasa pe un nerv îndeajuns de tare pentru a-i întrerupe comunicarea cu creierul, provocând „adormirea” picioarelor.
Parestezia se simte în general în extremitati (mâini, picioare si glezne). Simpla modificare a pozitiei este de ajuns pentru a restabili comunicarea nervului cu creierul. Uneori, aceste furnicaturi pot fi însa semn al unor boli serioase, precum diabetul sau lupusul, caz în care ele nu dispar la modificarea pozitiei corporale.

* 24. Guma de mestecat si brânza îti pastreaza dintii frumosi?
De fiecare data când manânci, bacteriile din gura reactioneaza cu mâncarea si formeaza un acid organic ce duce la aparitia cariilor. Saliva dilueaza însa acest acid si reuseste sa contracareze procesul. Guma de mestecat stimuleaza salivatia, deci este benefica. În ceea ce priveste brânza, grasimile acesteia pot actiona ca o bariera protectoare pentru dinti; ea contine de asemenea calciu si fosfati, care descurajeaza placa dentara si întaresc dintii. Ca sfaturi preventive împotriva formarii cariilor, tine minte: limiteaza gustarile între mese, mesteca guma fara zahar dupa mese si termina-ti masa cu câteva bucatele de brânza.