Nu multă lume cunoaște faptul că edilul piteștean Tudor Pendiuc a fost cel care a insistat la oficialii FRB ca SuperCupa să se desfășoare, precum la celelalte sporturi, și la baschet. Evident, edilul a fost prezent la meciul contra Asesoft și s-a bucurat de victorie alături de suporteri. Sărbătoarea a continuat și acasă, în centrul municipiului unde s-au desfăcut mai multe șampanii. Autocarul cu supercampionii a sosit în fața Primăriei în jurul orei 22, jucătorii fiind întâmpinați de cei prezenți cu cu urale. Lucian Chirof şi Alexandru Neguţ, au coborât primii cu trofeul în brațe. Pendiuc a fost sunat chiar și de premierul Victor Ponta, cel care a transmis băieților mesajul său de felicitare.„Este o bucurie imensă pentru mine şi pentru tot acest oraş. Echipa a reuşit un lucru extraordinar, aducând la Piteşti al doilea trofeu într-un interval foarte scurt de timp. Sentimentul este unul copleșitor și pentru mine. Este meritul acestor jucători minunaţi şi a antrenorilor ce lucrează cu aceştia. Numai că avem şi noi, oficialităţile bucuria de a putea contribui şi noi la realizarea acestor succese. Sper ca şi de acum înainte să ne ofere la fel de multe motive de mândrie. Imediat după meci am fost sunat de premierul Victor Ponta, cel cara a jucat la rândul său baschet și m-a felicitat atât pe mine cât și echipa. Sunt momente unice, dar ne dorim ca acesta să fie doar începutul, iar la Pitești să mai fie aduse și alte trofee.”, a declarat primarul Tudor Pendiuc.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.