CS Mioveni – Corona Braşov, mâine ora 11
CS Mioveni va avea parte de un joc dificil mâine. Etapa a VI-a a campionatului Ligii a II-a programează partida cu nou-promovata Corona Braşov, una dintre revelațiile acestui start de sezon. Oaspeții sunt pe locul 2 cu 11 puncte acumulate. Pentru Flavius Stoican va fi prima dispută în postura de principal al galben-verzilor astfel încât așteptările sunt destul de mari. „Îmi doresc ca jucătorii să-mi arate respect prin prisma evoluţiei lor de pe teren. De asemenea, sunt bucuros să antrenez o echipă cu mulţi jucători de Liga I precum Mărgăritescu, Neaga, Dică, Năstăsie, Stancu. Orice antrenor şi-ar dori să pregătească asemenea echipă. În acest moment sunt totuși niște jucători care suferă pentru că n-au câştigat până acum niciun meci şi se află în subsolul clasamentului. Am avut şi voi mai avea discuţii cu fiecare în parte, şi sper să-i aduc la un nivel bun cu moralul. De asemenea, spectatorii sunt şi ei nemulţumiţi pentru că echipa nu a câştigat nici un meci în campionat, lucru pe care sper să-l redresăm. (…) Obiectivul este să scoatem tot ce se poate din fiecare meci, cu atât mai mult din cel cu Corona Braşov, o echipă bună pentru Liga a II-a. Va fi dificil cu braşovenii, dar nu imposibil. Au jucători buni, cu mare experienţă, precum atacantul Coman şi mijlocaşul Stere. Am văzut meciul Braşovului cu Timişoara, 0-0, şi am primit DVD-ul cu partida pe care au câştigat-o la UTA, DVD pe care îl vom analiza împreună cu echipa”, a mai declarat Stoican.