I. Instituţia spiritului critic
De curând, un sociolog care mi-a fost prezentat de către un prieten m-a întrebat ce relevanţă mai are filosofia într-o epocă a culturii de masă. După un scurt moment de reflecţie, i-am răspuns că depinde de nevoile fiecăruia. Am adăugat, apoi, că o astfel de nevoie, chiar cu relevanţă socială, este cea a exercitării spiritului critic, fie pentru uzul personal, fie pentru cel social. În plus, filosofia, astăzi, cunoaşte o serie de adaptări aplicative şi interdisciplinare. În ceea ce priveşte spaţiul social, etica şi filosofia politică, cu multitudinea lor de specializări, sunt foarte prezente în lumea occidentală de azi, o lume în care nimic nu se mai face la întâmplare, fără un dram de deliberare şi dezbatere, mai ales atunci când este vorba de om.
II. Soluţiile la problemele politice şi sociale provin din dezbaterea reală de idei
O ilustrare în acest sens este şi cartea a doi autori belgieni, Christian Arnsperger şi Philippe Van Parijs, Etica economică şi socială. Primul este economist, al doilea, filosof. Cartea este un manual care trece în revistă patru teorii etice relevante în dezbaterile politice şi sociale din lumea occidentală de azi: utilitarismul, libertarianismul, marxismul şi egalitarismul liberal al lui John Rawls.
A studia astfel de alegaţii teoretice, vor spune mulţi, este inutil, atâta timp cât în practică, pe la noi, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel. Oare chiar aşa să fie? Cred că aceasta este una dintre diferenţele semnificative între „dezbaterea” pe probleme de idei sociale de la noi şi cea din lumea occidentală, în care programele de stânga şi cele de dreapta se susţin realmente prin idei şi argumente, multe din acestea fiind preluate ulterior, prin ajustarea necesară, şi transpuse în practică. Astfel, înainte de a căpăta corp în realitatea socială, aceste idei şi teorii sunt supuse unui serios examen critic, cel puţin prin dezbatere.
„Etica economică – aflăm din carte – este partea eticii care se ocupă de comportamentele şi instituţiile relative la această sferă: cum trebuie să ne comportăm individual în aceste activităţi de schimb şi de producţie (aceasta fiind dimensiunea individuală a eticii economice) şi cum trebuie să definim colectiv regulile legale cărora trebuie să se supună aceste activităţi (aceasta fiind dimensiunea instituţională)?”. Referitor la etica socială, aflăm că „este pur şi simplu filosofia politică, înţeleasă ca parte a filosofiei morale sau a eticii.” Pe scurt, activitatea economică este dependentă de dimensiunea socială, iar regulile acţiunii economice au relevanţă socială şi, prin urmare, politică. Acest aspect este valabil atât pentru utilitarism, libertarianism, cât şi pentru marxism, teorii filosofice şi etice care stau la temelia mult mai cunoscutelor teorii politice precum liberalismul, socialismul sau a politicilor publice de austeritate ori de solidaritate socială.
Mă întreb câţi dintre cei de la noi care trâmbiţează necesitatea ultimativă a austerităţii sociale cunosc în mod temeinic argumentele teoretice, pro şi contra, ale unor astfel de măsuri regăsibile, de altfel, în cele patru teorii etice amintite mai sus? Dacă vor fi avut cumva astfel de cunoştinţe, ar fi aflat că nicăieri în lume măsurile de austeritate nu sunt luate singure, ci însoţite şi de măsuri sociale! Ar afla şi ei că există şi viziuni de dreapta asupra măsurilor sociale, că ele nu sunt doar de stânga…
III. Serviciile medicale ca aplicaţie concretă a teoriilor de etică economică şi socială
În partea a doua a cărţii amintite mai sus, există două ilustrări practice ale dezbaterilor teoretice pe temă de etică: problema relaţiilor dintre serviciile medicale şi jocul liber al pieţei şi deschiderea frontierelor. Ele sunt de actualitate şi pentru societatea românească, participantă, volens-nolens, la problemele actuale ale UE. Întâmplarea a făcut să fiu implicat într-un studiu despre problema asigurărilor sociale de sănătate din România şi UE, chiar la momentul izbucnirii ultimei crize sociale legate de proiectul noii Legi a sănătăţii din România, respins, din fericire. Am urmărit aşa-zisa dezbatere între „dreapta” şi „stânga” româneşti. Sincer să fiu, mare diferenţă între ele nu am observat, ci o singură asemănare, ușor de remarcat: diletantismul, mai ales al celor de stânga, care ar fi avut o mulţime de argumente temeinice împotriva unui proiect mistificator asupra abordării problemei serviciilor de sănătate din UE. Asta, bineînţeles, în măsura în care ar fi fost cât de cât în temă, şi din perspectivă etică, cu această treabă. Trivializarea serviciilor de sănătate, prin redu-cerea lor la raportul strict cost-beneficiu, nu mai are loc nicăieri în lume la ora actuală, existând în acest sens medieri de natură conceptuală şi procedurală, prin care sănătatea, unul dintre bunurile umane fundamentale, are un statut aparte de celelalte bunuri de consum, putând fi optim încadrată, eventual, în categoria bunurilor publice. Pornind de la acest caz concret din societatea românească sau de oriunde aiurea şi revenind la lucrarea amintită, Etica economică şi socială, putem să realizăm că în spatele unor astfel de probleme stă o dezbatere serioasă de principii şi de idei nu mai puţin filosofice. De exemplu, o suită de interogaţii de acest tip poate fi următoarea: a. este sănătatea un bun de consum ca toate celelalte? b. dacă este mai mult decât un astfel de bun de consum, atunci ce fel de bun este? c. ce este mai important într-o problemă de sănătate, preţul de cost al serviciilor sau costul vieţii în sine? d. este problema sănătăţii o problemă de ordin strict privat sau este problemă publică? ș.am.d.
Ce se întâmplă însă în societatea românească, din această perspectivă? Lăsând la o parte că – sfidându-se orice principiu al consultării publicului – nu au loc (în cel mai bun caz) decât farse de dezbateri, şi mai grav este că experienţele altor societăţi, din care am putea învăţa gratuit, nici măcar nu sunt luate în considerare, fie din incompetenţă, fie din interese meschine.
Societatea româneacă, totuşi, ca orice societate neprimitivă, este o societate complexă, care funcţionează şi trebuie să funcţioneze normal la diferite paliere. Unul dintre acestea este cel academic, al teoriilor, dezbate-rilor, proiectelor, altul este cel al acţiunii ș.a.m.d. Evident că dezbaterea etică la un anumit nivel, cel normativ, este academică, dar într-o societate normală îşi găseşte reverberaţia şi la nivelul social cel mai concret, atunci când vorbim despre probleme precum cea a şomajului, a retribuirii juste, a libertăților individuale etc. Iată de ce, poate şi în urma lecturii unei astfel de lucrări, este bine să nu împărţim lumea în filosofi şi tinichigii. Cu atât mai mult cu cât filosofia, astăzi, este cu totul altceva decât îşi imaginau unii că este la începutul secolului trecut. De altfel, nici mersul pe bicicletă nu mai este la fel ca atunci când s-a inventat bicicleta, cel puţin din motive de nuanţă, dacă nu de esenţă!
