Și cei de la CS Mioveni s-au reunit la acest început de săptămână. Sub comanda lui Iordan Efrimie au efectuat primul antrenamnt de după vacanță 31 de jucători, mulți dintre ei fiind aduși și de la Centrul de Copii și Juniori ai clubului. Tehnicianul spune că a stabilit deja două partide amicale pentru a-i veda pe toți la lucru. Primul meci de verificare este programat vineri, cu Atletic Bradu. Acesta spune că obiectivul este cel al reconstrucției, dar nu va da înapoi în cazul în care băieții vor demonstra că pot să promoveze. „Este primul antrenament de după vacanță și nu pot să spun foarte multe despre potențialul lotului. Îmi voi face o părere exactă după cele două partide amicale programate. Îmi doresc și câțiva jucători, dar unii care să fi evoluat ca titulari la echipele lor. Rămâne de văzut și unde vom efectua cantonamentul, deoarece la Sinaia a fost revendicată zona în care făceam alergările. Obiectivul este acela de a reconstui echipa, dar nci nu vom da înapoi dacă vom putea să ne clsăăm cât mai sus. Mi s-a întâmplat și la alte formații unde am avut același obiectiv, dar am reușit chiar să promovăm.”, a declarat tehnicianul Iordan Eftimie.
La reunire a fost prezent și atacantul Mihai Vintilă, cel care se află în perioada de recuperare după accidentarea suferită la finalul sezonului trecut.