BCA Piteşti a pierdut aseară, la Sala Sporturilor, partida cu Steaua Turabo București cu 68-77. Tehnicienii celor două echipe au aplaudat însă publicul, care a umplut tribunele pănă la refuz şi care merită tot respectul pentru modul în care s-a comportat.
Declarații după joc:
„Pentru public meritaţi în playoff!”
Niksa Bavcevic, antrenor Steaua Turabo București: „În primul rând vreau să precizez faptul că aceasta este calitatea campionatului românesc: sunt 10-11 echipe care se luptă pentru playoff. Știu că pentru piteșteni era foarte important să învingă în acest joc, dar eu le doresc să-și atingă acest obiectiv. Și pentru noi era crucial să învingem și astfel ne-am asigurat locul IV. Am avut trei obiective în acest meci și vă spun doar două: am vrut să câștigăm recuperările să avem procentaj mai bun și am reușit. Apoi, ne-am propus să nu lăsam adversarul să arunce din spațiu deschis pentru că știam că aruncă bine la cele de trei puncte. La început nu ne-a ieșit, am făcut ceva schimbări în tactică și ne-am îndeplinit și acest scop. Trebuie să recunosc, a fost un joc plin de nervozitate, încrâncenare, a fost un meci cu miză. Ivan Tomeljak l-a închis bine pe Gennie. Un alt jucător cheie al piteștenilor este Vujacic și am încercat să-l blocăm. Am reușit și acest lucru și îmi felicit jucătorii. Sezonul trecut Asesoft nu a pornit chiar cu prima șansă, dar a reușit să ia campionatul. Nu suntem nebuni, știm unde ne este locul în acest sezon, mai ales că avem dificultăți. Americanii au inventat însă playoff-ul din două motive: unul să prelungească sezonul și să producă surprize. Trebuie să fim și noi foarte atenți. Avem probleme cu finanțarea. În final vreau să felicit publicul prezent în sală și doresc BCA, dacă nu pentru echipă și conducerea ei, măcar pentru spectatori, să ajungă în playoff. Din acest punct de vedere- al fanilor- echipa dumneavoastră este deja în playoff”, a spus acesta.
„Ne-a lipsit luciditatea!”
Tudor Costescu, tehnician BCA Pitești: „Am fost confuzi în câteva momente cheie a jocului. În sfertul trei am pierdut trei mingi fără să aruncăm la coș. Am condus în sfertul 4 dar am avut o cădere din punct de vedere al lucidității. N-a mers atacul, n-am luat deciziile care ar fi trebuit în aceste momente cheie. Ca efort, ca dăruire nu am ce să le reproșez băiețiilor, s-au bătut și-au dat silința. E cert că nu suntem la capacitate maximă și ne așteaptă două jocuri foarte importante. Așa cum spunea și colegul meu (nr. Niksa Bavcevic), am fost bine blocați, drept dovadă că până la pauză am avut o singură aruncare de trei puncte reușit (nr. Chad). Adversarul are un lot sudat, structură și antrenor de Euroligă. Astfel de meciuri te motivează, totuși, am fost temători în atac. Ne-au trădat și loviturile libere am ratat 10 din 24. Poate că atuul lor a fost jocul obstrucționist, jucătorii mei au vânătăi, buze sparte. Noi ne-am pregătit pentru o astfel de partidă. Am făcut antrenamete în ultimele două zile special în acest sens, nu am fluierat faulturile. Cu Ploieștiul sunt convins că va fi la fel. Important este că l-am recâștigat pe Chad, Neguț a jucat bine. Din păcate Darko (nr. Vujacic) nu-și regăsește cadența dar încercăm să-l recuperăm până la următorul meci. Sunt nemulțumit că nu avem luciditate. Ei au în echipă jucători cu super-experiență, care au știut să gestioneze jocul, iar atunci când i-am condus au știut să revină. Până la urmă și jucătorii noștri au înțeles că dacă sunt domnișoare nu câștigăm nimic. Darko nu a fost în joc de la început, toate echipele fac pregătiri împotriva lui și el știe aceasta. Din păcate nu este capabil să treacă peste insuccesurile din atac, dar cred că putem lucra în acest sens. Același joc ne va aștepta și cu Ploieștiul. Noi nu vrem să ajungem în playoff pentru a merge în vacanță. Noi dorim să câștigăm meciuri și să ne arătăm valoarea”
„Avem o echipă sudată!”
George Ziguli, directorul tehnic al BCA: „Publicul a fost mai în formă decât noi. Știm că nu suntem o echipă foarte foarte valoroasă. Vreau să punctez însă faptul că am construit multe echipe de-a lungul carierei mele, dar nu una ca aceasta. Băieții sunt foarte buni prieteni, unde se duc sunt toți împreună. Dacă îi găsiți la Mall sunt toți, la sexy club sau hotel, la fel. Sunt uniți, sudați și în plan personal și este extrem de important”, a spus mai în glumă, mai în serios omul care a împletit baschetul cu performața la Pitești, George Ziguli.
Foto: Mihai Neacşu