Deși în ultima etapă CS Mioveni a pierdut cu 1-3 la Concordia Chiajna și a coborât pe ultimul loc, primarul Ion Georgescu promite că lucrurile se vor îndrepta. Edilul spune că în ciuda arbitrajelor nefavorabile și a răutăților presei, care notează că Mioveniul este ABBA, deoarece promovează în Liga I şi stă doi-trei în eșalonul secund, va face tot ce îi stă în putinţă pentru a păstra clubul pe prima scenă. Nici măcar nu ne îndoim de acesta, deoarece Georgescu niciodată nu și-a luat un angajament pe care să nu-l poată îndeplini.
„Vă asigur că voi depune toate eforturile pentru ca această echipă, pe care unii dintre dumneavoastră aţi botezat-o ABBA, să nu retrogradeze. Toamna se numără bobocii şi vom demonstra în perioada următoare. Îi mulţumesc domnului Stoichiţă pentru că a acceptat să rămână alături de noi înţelegând situaţia şi, de asemenea, remarc faptul că jocul echipei s-a îmbunătăţit de la sosirea dânsului. Peste ultimele jocuri au planat o serie de suspiciuni în privinţa arbitrajelor. Cu Petrolul am avut gol valabil, şi la Chiajna au fost câteva faze dictate în defavoarea noastră, nu comentez arbitrajul de la Rapid pentru că nu am fost de faţă. Nu vreau să bat monedă pe arbitraje, ci vreau să menţionez că am încredere totală în staff, în echipă, sunt alături de jucători, este un moment psihologic greu şi nu voi destabiliza atmosfera, nu am această intenţie, dimpotrivă. Deşi am pierdut o bătălie, nu am pierdut războiul, nu vom depune armele, ci ne vom lupta până la final. Îi asigur pe toţi că îi voi susţine la bine, dar mai ales la greu, o dovadă în acest sens constitutind-o prezenţa mea în faţa dumneavoastră. Să aşteptăm cu toţii să se termine turul şi apoi vom trage linie, acum este momentul să facem front comun şi să mergem la război împreună. Avem nevoie şi de aportul presei, trebuie să ne fiţi alături pentru ca împreună să reuşim să învingem. Vă promit că ABBA va cânta şi anul viitor tot în Liga I. Eu sunt o fire vulcanică, probabil vă aşteptaţi să am altă poziţie. (…) Aşteptăm publicul în număr cât mai mare la stadion vineri seara pentru că echipa are nevoie de susţinere din partea acestora”, a spus primarul Georgescu.