Dacă până acum doar anumite județe din România erau incluse de Germania în zona cu risc crescut de infectare cu noul coronavirus, autoritățile germane au anunțat includerea întregului teritoriu național în zona cu risc, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAE).
Despre măsurile aplicate persoanelor care sosesc în Germania din zonele de risc și despre obligativitatea izolării, MAE precizează că regulile au fost adoptate la nivel federal, urmând ca implementarea efectivă să fie realizată la nivel local, în baza unor decizii adoptate la nivel de land.
„Astfel, MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să se deplaseze în perioada următoare în Republica Federală Germania, să se informeze cu privire la eventuale modificări de ultim moment adoptate la nivelul landului de destinație. Condițiile de călătorie valabile în fiecare land de destinație, respectiv regulile generale de conduită, restricțiile și măsurile de relaxare, pot fi accesate pe pagina cancelariei federale la următorul link: https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bund,eslaender-1745198”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Afacerilor Externe.


