„Îmi este greu să recunosc că sunt un mare timid, chiar şi când am intrat în liceul Dinicu Golescu – astăzi colegiu, tremuram de frică şi nu ştiam să calc pe un covor. Dar, am învăţat să lupt să-mi înving temerile şi printr-o ambiţie deosebită am reuşit să termin acest liceu şi să intru la Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din Braşov, promoţia 1976, şi iată că feciorul lui Nicolae şi al Mariei a ajuns inginer.
Credinţa şi onoarea, parcursul prin viaţă m-au determinat să am destule modele de urmat, până în momentul în care am fost considerat OM. Nu este suficient să te naşti român, ci să devii român.
Acum, OM fiind, sunt obligat prin conştiinţa mea să fiu alături de voi şi să vă reprezint cu cinste şi adevăr în Colegiul numărul 1 Câmpulung Muscel. Mereu mi-am spus că greutăţile vieţii şi durerile trebuie oblojite de un doctor bun cu suflet şi credinţă. Aş dori ca EU să fiu acela.
Aşa cum în spatele unui OM de succes stă o forţă, aceasta veţi fi voi – votanţii mei. Şi dacă deputatul este un ostaş al satului din care provine, eu sunt acel băiat de la ţară care vă reprezintă pe voi!
Votaţi candidatul GHEORGHE DAVIDESCU! Voi fi un viguros portaltoi românesc pentru ordinea lucrurilor în Muscel.
Deci fapte, nu vorbe! Adevăruri, nu minciuni!”