
În ultima perioadă s-au întețit zvonurile referitoare la faptul că prefectul Argeșului, Gogu Davidescu, va fi schimbat din funcție. Domnia sa a replicat destul de iritat pe marginea subiectului: „Nu am timp să mă gândesc la aşa ceva, am lucruri mai importante de făcut. Până miercuri, cel puţin, când va fi şedinţa de Guvern, sunt prefect, că schimbarea nu se face aşa, bătând din degete. Nu oi mai fi de azi sau de miercuri pe scaun, contează mai puţin. Nu vreau să îmi fie însă jenă când merg pe Strada Mare sau la Domneşti să îmi zică ţata Leana la biserică că nu m-am ocupat de spitalul din comuna unde m-am născut. Mă tot schimbă de o jumătate de an. Eu am treabă, nu am timp de schimbări. Până acum însă, vă garantez că niciodată nu s-a discutat în vreo şedinţă de Guvern schimbarea mea. Sunt unii colegi care, în loc să dea răspunsuri tranşante, tot dau zvonuri prin ziare. Cât sunt aici, voi face tot posibilul, aşa cum mă pricep, să pun în practică politica acestui guvern în judeţ, aşa cum o fi ea, bună sau rea”, a declarat ieri prefectul.


