Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în comuna Mălureni, sat Zărnești. Două mașini s-au lovit, iar în urma impactului două persoane au fost rănite. O femeie în vârstă de 29 de ani a rămas blocată în interiorul autoturismului, fiind scoasă de pompierii ajunși la fața locului.
„În urma producerii evenimentului au rezultat două victime, preluate de echipajele medicale SMURD și SAJ.
Paramedcii SMURD au monitorizat și transportat la spital o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 29 de ani, care a suferit un traumatism în zona cefei și acuza dureri la nivelul capului și la șold.
La sosirea forțelor de intervenție, victima se afla în imposibilitatea de a se evacua singură, salvatorii efectuând manevre de extragere a acesteia din autoturism”, informează ISU Argeș.
La locul solicitării au fost asigurate măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor.