Seara trecută, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a fost anunţat de declanşarea unui incendiu la o gospodărie din comuna Miceşti. Două echipaje au intervenit pentru stingerea incendiului. După aproximativ o jumătate de oră, incendiul a fost stins, proprietarul alegându-se cu acoperişul integral distrus, precum şi cu avarii serioase la celelalte componente ale clădirii.
Din primele informaţii, la baza declanşării incendiului a stat un scurtcircuit la instalaţia electrică a clădirii.