În această dimineață, în jurul orei 3.00, un puternic incendiu s-a declanșat în orașul argeșean Ștefănești, zona blocuri.
Au intervenit pompierii cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanța SMURD de prim ajutor calificat.
Forțele de intervenție ajunse de urgență la locul solicitării au constatat că incendiul se manifestă la etajul 1 al clădirii, pe o suprafață de aproximativ 25 mp, cu degajare mare de fum.
Totodată, pompierii au identificat și degajat de la etajul doi al construcției o victimă, care prezintă intoxicație cu monoxid de carbon. Aceasta este evaluată de către paramedicii SMURD.
Este vorba despre o persoană de sex masculin, conștientă, cooperantă, care în urma acordării primului ajutor calificat, a refuzat transportul la spital.
Incendiul este lichidat, pompierii acționează pentru evacuarea fumului.
Foto: arhiva Argesplus