Județul Argeș are o rată de incidență a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus de 0,86 la mia de locuitori, potrivit informațiilor de pe site-ul covidarges.ro, actualizate ieri.
Două localități din Argeș sunt încă în scenariul roșu, având o incidență de peste 3 cazuri la 1000 de locuitori (comuna Priboieni- 3,14 și comuna Șuici- 3.08). Opt localități sunt în scenariul galben, cu o incidență între 1,5-3 la mia de locuitori (Valea Danului- 2.66, Teiu-2.3, Dâmbovicioara- 2.18, Cuca-2.05, Dragoslavele-1.92, Dârmănești-1.72, Valea Mare Pravăț- 1.65, Bălilești- 1.54).
Celelalte localități se află în scenariul verde, cu o incidență mai mică de 1,5 cazuri înregistrate la 1000 de locuitori. Orașul Pitești are o incidență de 1,18, iar Mioveni- 1,14.