Astăzi, 30 octombrie în contextul vizitei în România, la Ministerul Justiției, a avut loc întâlnirea vicepreședintei Comisiei Europene, doamna Vera JOUROVA, cu ministra justiţiei, doamna Alina GORGHIU, în prezența conducerii instituțiilor din sistemul judiciar: domnul Daniel GRĂDINARU, Președintele CSM, domnul Alex FLORENŢA, Procurorul General, domnul Marius VOINEAG, procuror şef DNA şi doamna Alina ALBU, procuror şef DIICOT.
Tema principală de discuție a constituit-o realizarea unui sistem de justiție bun pentru cetățean, acesta fiind interesul comun al României și al Comisiei Europene.
Ministra justiției i-a mulțumit doamnei Vera Jourova pentru parteneriatul constant pe care l-a avut cu domnia sa și cu Comisia Europeană și a asigurat-o că sistemul de justiție din România este unul de încredere, robust, ca sistemul de justiție din orice alt stat din Uniunea Europeană.
Ministra justiției a declarat că “închiderea MCV a însemnat un moment cheie, un obiectiv strategic bifat de România. De asemenea, adoptarea legilor justiției a fost un punct esențial pentru sistemul de justiție din România.
Raportul privind Statul de Drept monitorizează toate statele din UE și înseamnă, așa cum a precizat și doamna vicepreședintă a Comisiei, tratament egal pentru toate statele. Aceeași procedură de verificare pentru toți!
Vom continua să modernizăm și să îmbunătățim sistemul judiciar. Suntem atenți să facem progrese, în continuare, de substanță, solide. Suntem atenți să adoptăm legislație predictibilă, să avem o activitate a DNA susținută, o activitate a DIICOT pe temele importante, de la trafic de droguri la trafic de persoane.’’
Pe agenda de discuții cu vicepreședinta Comisiei Europene s-au aflat și recomandările din Raportul privind Statul de Drept, legea pensiilor de serviciu, dar și măsurile pentru asigurarea adecvată a resursei umane, având în vedere că, în martie anul viitor, vor fi în jur de 600 de noi magistrați în sistem, ca urmare a promovării examenului INM și a examenului de admitere în magistratură pe baza vechimii de 5 ani.
Teme europene importante au fost, de asemenea, pe agendă (directiva privind combaterea violenței împotriva femeilor, Media Freedom Act, directiva privind protejarea jurnaliștilor și a activiștilor privind drepturilor omului – directiva Anti-SLAPP, propunerile de măsuri pentru digitalizare, inteligență artificială și combaterea infracțiunilor din mediul online, precum pornografia infantilă și hate speech).
Vicepreședinta Comisiei Europene a mulțumit pentru maniera în care România a susținut tragerea la răspundere a Federației Ruse în contextul războiului din Ucraina.