CSM Râmnicu Vâlcea -FC Argeş 1-0 (0 -0)
FC Argeş a evoluat în acest weeke în deplasare, pe terenul celor de la CSM Râmnicu Vâlcea. Deși alb-violeții aveau mari speranțe înaintea acestei partide elevii lui Iulean Crivac au prestat un joc slab și au fost învinși la limită, cu 1-0. Unicul gol al meciului a fmarcat în minutul 66 al meciului. Centrarea lui Szabo a ajuns la Surugiu, iar acesta a stabilit soarta partidei. În urma acestui eșec FC Argeș a coborât două locuri în clasament și se află pe poziția a opta. Terhnicianul Iulian Crivac s-a declarat dezamăgit de prestația elevilor săi. “A fost un meci de luptă, adversarul şi-a dorit mai mult victoria, iar noi am făcut câteva greşeli. Pe alocuri am dominat, ştiam că Vâlcea este bine aşezată tactic, a fost un joc încrâncenat, pe un teren foarte greu iar echipele s-au anihilat reciproc. (…)Vâlcea a avut ocazii, dar nu pe un joc bine definit, au ci pe mingi aruncate la bătaie, dar nu a avut o prestație mai bună ca a noastră. Suntem echipe tinere, cu jucători care sperăm să crească şi dacă nu ajungem în viitorul apropiat în Liga I, macar să fie în vederile loturilor naţionale şi apoi să fie transferaţi în primul eşalon”, a declarat Iulian Crivac.