Duminică, întâlnire cu Dom Juan la Davila
- Sâmbătă, de la ora 18, la sala mare a teatrului va avea loc spectacolul „La revistă nu e criză”, de Dan Ioan Panţoiu şi Daniel Militaru, în regia lui Emilian Cortea.
- Duminică, de la ora 18, se va pune în scenă piesa “Dom Juan”, o adaptare după Moliere realizată de Bogdan Cioabă, în scenografia Cristinei Ciucu. Din distribuţie fac parte actorii Mirela Popescu, Dan Ivănesei, Mirela Dinu Popescu, Gabriel Gheorghe, Cătălin Mirea, Lia Deaconu, Cornelia Niculescu, Marius Pieca, Ileana Zărnescu şi Radu Coriolan.
Pentru fiecare reprezentaţie din incinta teatrului, preţul unui bilet este 10 lei. Elevii şi studenţii beneficiază de o reducere de 50%, iar pensionarii pot intra gratuit, în limita locurilor rămase libere.
“Hotarul basmelor” şi “Jobenul magic” se joacă la Aşchiuţă
- Teatrul pentru copii şi tineret “Aşchiuţă” va prezenta, la finalul acestei săptămâni, două piese care s-au jucat mereu cu sala plină, indiferent de câte ori au fost puse în scenă. Astfel, sâmbătă, copiii vor putea ajunge la „Hotarul basmelor”, o piesă în regia lui Emilian Cortea şi scenografia Mirunei Varodi, unde îi vor aştepta actorii Iulia Tănase, Olga Podaru, Aura Floroiu, Cristina Muscalu, George Slătioreanu şi Florin Drăguţă.
- Duminică, din „Jobenul magic” vor ieşi Andreea Botescu, IuliaTănase, Olga Podaru, Cristina Muscalu, Aura Floroiu, Gabriela Roşu, George Slătioreanu, Florin Drăguţă, Remus Negoşanu şi Nicolae Bănică, într-o piesă a cărei regie este semnată de Nicolae Bănică, iar scenografia, de Cristian Stan. Ambele spectacole vor începe de la ora 11.30. Preţul unui bilet este de 5 lei.



