Doi bătrâni, care locuiesc într-o clădire dezafectată de pe strada Gării din Pitești, au fost surprinși ieri de un incendiu, după ce adăpostul le-a luat foc. Cei doi au scoși teferi din clădire de către polițiștii locali care au sosit la fața locului. Timp de o oră jumătate, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cauza probabilă de izbucnire a incendiului fiind folosirea focului deschis în spații închise.
Nu vor să își părăsească locuința
Maria Rățoi, în vârstă de 73 de ani, și Niculai Bucur, în vârstă de 70 de ani, stau de doi ani în această clădire. Deși casa le-a ars, iar autoritățil locale le-au propus să meargă la un adăpost de noapte, aceștia au refuzat. Au argumentat că pot rămâne acolo deoarece camera unde dorm nu a ars, și au lemne să se încălzească. „E mai bine aici”, a spus doamna Maria. Potrivit Poliției Locale Pitești, foarte mulți oameni fără adăpost refuză să meargă în centrele de noapte, chiar și când temperatura scade sub 0 grade, preferând să rămână pe străzi, cel mai probabil din obișnuință.
Cei doi bătrâni își câștigă traiul vânzând plastice și au spus că ar mai avea nevoie de mâncare sau haine. Legat de izbucnirea incendiului, aceștia afirmă că cineva a pus focul intenționat, însă această ipoteză este puțin probabilă, mai ales că erau prezenți atunci când a luat foc clădirea.