Incendiile de vegetație uscată nu se opresc. Ieri, până în jurul orei 16:00, 12 astfel de evenimente au avut loc în județul Argeș. În unul din acestea a fost afectată o construcție de aproximativ 80 mp în localitatea Godeni iar în alte două flăcările se îndreptau spre calea ferată. În comuna Călinești, mai multe locuințe, dar și clădirea din gară, au fost în pericol să fie cuprinse de flăcări. La Ștefănești și Budeasa s-au dat amenzi în valoare totală de 5000 de lei. La Godeni s-a aplicat o sancțiune de 2500 de lei, de unde forțele de interveție au plecat să stingă un incendiu izbucnit tot în aceeași comună.
Potrivit ultimelor informații furnizare de ISU Argeș, în perioada 25.03.2022, ora 08:00 – 26.03.2022, ora 08:00, pompierii argeșeni au gestionat 191 de misiuni (61 fiind intervenții SMURD), iar cele mai semnificative dintre acestea au fost la arderile necontrolate.
Echipajele ISU Argeș au fost din nou solicitate să oprească incendiile de vegetație din propagare, acționând cu mijloace de primă intervenție alături de cetățeni, colegi veniți în sprijin din timpul liber, personal din cadrul Ocolului Silvic și Serviciile Voluntare și Pivate pentru Situații de Urgență.
In ultimele două zile, pompierii argeșeni au intervenit în cazul a 45 de incendii de vegetație uscată și deșeuri, în care a fost afectată o suprafață totală de teren de peste 900.000 mp și o cantitate de aproximativ 5200 kg de deșeuri din cauciuc și gunoi menajer.
Evenimentele au avut loc după cum urmează:
- patru în localitatea Ștefănești;
- trei în localitatea Topoloveni;
- două în localitățile Călinești, Leordeni, Micești, Mihăești, Pitești, Curtea de Argeș, Rociu și Schitu Golești;
- câte unul în localitățile Albești de Muscel, Aninoasa, Bascov, Bălilești, Budeasa, Căteasca, Priboieni, Cicăneşti, Corbeni, Dobrești, Godeni, Izvoru, Mioarele, Câmpulung, Mușătești, Poiana Lacului, Șuici, Stolnici, Țițești, Vulturești și Poienarii de Muscel.


