IPJ Argeș informează:
Verificările persoanelor care au obligaţia izolării sau carantinării la o adresă aleasă, au dis ieri la identificarea a şase persoane care au încălcat măsura. Reamintim că activităţile desfăşurate cu scopul prevenirii răspândirii şi limitare a numărului de persoane afectate de coronavirus, au caracter permanent.
În ultimele 24 de ore, un număr de 198 de poliţişti şi 42 de polițişti locali au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.
Au fost desfășurate 28 de acţiuni punctuale (dintre care 25 organizate independent de către poliţişti, 2 organizate cu IJJ Argeş şi una cu alte structuri).
În cadrul activităților au fost verificate 1.874 de persoane, precum și 343 de autovehicule, dintre care 106 mijloace de transport în comun.
În ultimele 24 de ore, au fost verificate 116 societăți comerciale, în cadrul a 154 de obiective/locaţii, unde poliţiştii şi reprezentaţii celoralte structuri cu care s-a acţionat în sistem integrat au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 140 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 24.000 de lei, după cum urmează:
-115 sancţiuni, în valoare de 13.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
-19 sancţiuni, în valoare de 3.500 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/libera circulaţie;
-6 sancţiuni, în valoare de 7.000 de lei, persoanelor care au încălcat obligaţia izolării sau carantinării la adresa aleasă.
•
Nu au respectat măsura izolării/carantinei
În ziua de 15 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr, care efectuau verificarea persoanelor care au stabilită măsura izolării sau carantinării la adresa declarată, au identificat trei persoane care nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată, respectiv un bărbat de 30 de ani, din Stoenești, un bărbat de 29 de ani și o femeie de 24 de ani, din Cetățeni.
În urma celor constatate, cele trei persoane au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situația a fost comunicată către D.S.P. Argeș.
•
În ziua de 15 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni, care efectuau verificarea persoanelor care au stabilită măsura izolării sau carantinării la adresa declarată, au identificat trei persoane care nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată, respectiv un bărbat de 28 de ani și o femeie de 23 de ani, ambii din Sălătrucu, precum și un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate.
În urma celor constatate, cele trei persoane au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situația a fost comunicată către D.S.P. Argeș.