Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în comuna Schitu-Golești. Două mașini s-au lovit, iar în urma impactului unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un șanț. Două persoane, un bărbat și o femeie, care călătoreau în cele două mașini, au avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului au ajuns pompierii cu o autospecială de stingere cu apa și spumă, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, și o o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
„A fost vorba despre o persoană de sex masculin și una de sex feminin, din autoturisme diferite, ca au fost monitorizate la fața locului de către paramedicii SMURD, nefiind necesar transportul la spital”, transmite ISU Argeș.