Chiar dacă nu și-a făcut, încă, prezența fizică în Argeș pentru a-i convinge pe locuitorii județului să o voteze, Monica Macovei este foarte prezentă în mediul virtual și prin afișe. Astfel, pe Facebook, aceasta este campioană la strâns like-uri, campania sa fiind foarte agresivă și bine realizată, în defavoarea unor contracandidați care au alocat milioane de euro în cursa pentru Cotroceni. Aceasta este văzută ca un politician anti-sistem de către foarte mulți români, în special de oameni care au o pregătire și, de aceea, este foarte posibil ca Macovei să strângă mult mai multe voturi decât preconizează unii clevetitori.
După cum se știe, Monica Macovei a fost acel ministru al Justiției care a creat Direcția Națională Anticorupție, un mare ,,bau-bau” pentru foarte mulți politicieni, fie ei în opoziție sau la putere. Nu este de mirare, așadar, că principala realizare a Monică Macovei, ca politician, să apară și pe afișele electorale. ,,A creat DNA. Banii furați se întorc la tine!” este sloganul care îi bagă în sperieți pe foarte mulți politicieni locali care le privesc, așa cum pe vremuri capul de lup dacic băga spaima în costoboci! 🙂