Ieri, Petre Măsală, sufletul călușarilor din Argeș și tezaur viu al României, a plecat într-o lume mai bună.
Petre Măsală sau, după poreclă, Sbinghili, s-a născut la 2 octombrie 1940 în comuna argeșeană Hârsești. A urmat 4 clase până în armată la Hârsești și încă 4 clase la Stolnici în anii 70, „la bătrânețe”. Creștin-ortodox, Petre Măsală a fost brutar (meseria a învățat-o în armată, între 1959-1961, la Bacău și Plenița, de unde a primit diplomă de brutar).
A învățat dansul călușăresc de la bătrânii satului. Îi plăcea foarte mult să îi însoțească de Rusalii prin bătăturile caselor și să îi vadă cum joacă. Este luat de aceștia în ceata călușărească la vârsta de 15 ani (1955), pentru că până atunci nu îi era permis, chiar dacă știa jocul. Spune că s-a legat de mic să practice cu sfinţenie ritualul, furând Căluşul, de la cetele care străbăteau uliţele satului natal. Nu s-a mai putut lăsa de el şi și-a jurat că „vor curge apele pe el ca apa gârlii Cotmenei, de la primul legământ pe steag căluşăresc”, acceptând să asculte vătaful, să se păstreze curat şi să joace dansul strămoşesc în credinţă.
„Eu, la etatea mea, joc mai bine decât ăia tineri, uneori. Lumea mă întrebă mereu: Mă, mai poţi? Da’ mie mi se pare uşor şi am să joc cât oi putea, cât m-or ţine picioarele nu mă las de Căluş…” spune Petre Măsală acum câțiva ani, pentru publicația Vatra!
Dumnezeu să îl ierte