Meteorologii au emis noi atenționări de vânt puternic. Aproape toată țara se va afla sub incidența unui cod galben, iar în unele zone va fi cod portocaliu, astăzi și mâine. Pentru Carpații Meridionali, inclusiv zona de nord a județului Argeș, va fi cod portocaliu, în intervalul 28 martie, ora 02 – 28 martie, ora 14.
„La altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali, va fi vânt puternic, cu rafale ce vor depăși 140 km/h”, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Pentru restul județului Argeș, va fi cod galben, până mâine seară, la ora 23:00. Vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze de 50…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h.