Avand in vedere prevederile:

  • Legii nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020,
  • Aplicarea in anul 2020 a unor articole din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare,  
  • Alte prevederi aplicabile in anul 2020

CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ARGES aduce la cunostinta beneficiarilor sistemului public de pensii, urmatoarele modificări la sistemul public de pensii:

  1. Incepand cu data de 9 ianuarie 2020, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 5.429 lei.
  1. Incepand cu data de 9 ianuarie 2020, cuantumul ajutorului de deces in cazul asiguratului sau al pensionarului este de 5.429 lei.
In cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, cuantumul ajutorului de deces este de  2.715 lei.
 
  1. Incepand cu 1 ianuarie 2020, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata a fost stabilit la valoarea de 2.230 lei, conform HG nr.935/2019.

In conformitate cu prevederile art.36 din Legea nr.263/2010  privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul asiguraților care au încheiat contracte de asigurare socială, facem urmatoarele precizări:

  • baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale pentru asigurații care au încheiat contracte de asigurare socială în baza Legii nr.263/2010, o constituie venitul lunar asigurat înscris în  contractul de asigurare socială, dar nu mai putin decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

In consecință, începând cu data de 1 ianuarie 2020, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat în baza Legii nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare, va fi de 2.230 lei.

  • Casa Judeteana de Pensii Arges va modifica din oficiu, conform Legii nr.263/2010, toate veniturile asigurate  înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul de 2.230 lei. Incepand cu 1 ianuarie 2020, contributia individuala de asigurari sociala pentru persoanele care sunt asigurate la venitul mimim, va fi de 558 lei.
  1. În perioada 1 ianuarie 2020 – 31 august 2020 valoarea punctului de pensie este de 1.265 lei. Incepand cu 1 septembrie 2020, conform art.86 din Legea nr.127/2019 privind sistemul public de pensii, valoarea punctului de pensie va fi 1.775 lei.
  • În perioada 1 ianuarie 2020 – 31 august 2020, cuantumul indemnizatiei pentru insotitor in cazul pensionarilor de invaliditate incadrati in gradul I de invaliditate este de 1.012 lei (80% din valoarea unui punct de pensie).
  • Nivelul indemnizatiei sociale pentru pensionari este de 704 lei. Facem precizarea ca aceasta se acorda pensionarilor al caror cuantum al pensie se situeaza sub acest nivel.
  • Incepând cu data de 1 ianuarie 2020, indicele de corectie prevazut la art.170 din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, este de 1.41.
VIII.        Incepând cu data de 1 ianuarie 2020, in temeiul Legii nr.211/2019 si Legii nr.249/2019, indemnizațiile stabilite in temeiul Ordonanței Guvernului nr 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea 189/2000, se majorează astfel:
-  700 lei indemnizație lunară pentru fiecare an de deportare ori detenție pentru următoarele categorii:
·         persoanele care au fost deportate în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate,
·         au fost private de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare.
-  Persoanele care au fost supraviețuitoare trenului morții, vor beneficia de o indemnizație lunara în cuantum fix de 700 lei.    
-  Vor beneficia de un cuantum lunar de 350 lei pentru fiecare an de stramutare, de munca fortata sau de evacuare din propria locuinta, persoanele care:
·   au fost refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate,
·   au făcut parte din detașamente de muncă forțată,
·   au fost evacuate din locuința pe care o dețineau,
Sotul supravietuitor al celui decedat, din categoria persoanelor enumerate mai sus, va beneficia de o indemnizatie lunara in cuantum fix de 350 lei.
Facebook Comments
Articolul precedentAtenție, studenți! Cum Puteți munci pe perioada verii în Germania!
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here