Într-o seară ploioasă de toamnă, într-un colț uitat al Argeșului, într-o sală de ședințe prăfuită, un tânăr membru PNL, Dorin Voicu, își pregătea discursul pentru candidatură la europarlamentare. În timp ce își ajusta cravata, undeva într-un colț întunecat, niște umbre bătrâne conspirau cu patimă și furie.
“Nu se poate așa ceva!” a tunat unul dintre rechinii politici argeseni, cu o mustață cât un dâmb de deal. “Cine este acest Dorin Voicu să ne ia nouă pâinea de la gură?”
Evident, acest Dorin era un tânăr plin de idei și entuziasm, hotărât să scoată județul din prăfuitul trecut și să-l arunce direct în viitor, ca o catapultă high-tech. Dar de ce ar face el asta? Poate pentru că, spre deosebire de ceilalți politicieni din Argeș, Dorin nu era interesat să-și mărească colecția de ceasuri de aur sau să-și extindă rețeaua de nepotisme.
Nu, Dorin avea o viziune: voia să vadă autostrăzi pe care să nu fie doar închipuite pe harta promisiunilor electorale, voia să vadă școli dotate nu doar cu culegeri vechi și tabla profesorului pe care s-a dată ultima brumă de cretă în anii ’90, voia un viitor digital, nu unul analogic cu faxuri și mașini de scris.
Și asta deranja enorm pe rechinii bătrâni. Pentru că ei aveau un plan bine pus la punct: să nu facă nimic. Pentru unii, să nu faci nimic e o artă, iar pentru politicienii din Argeș era o religie. Unii își aminteau cu nostalgie de vremurile când promisiunea unei noi centuri ocolitoare era suficientă pentru încă cinci mandate. Era o perioadă de aur, dar nu pentru județ, ci pentru stomacul și conturile lor.
„Dorin Voicu, cu ideile lui moderne, ne va strica tot feng shui-ul!” șoptea altul, mângâindu-și gulerul de cămașă scrobit. „Acum oamenii chiar ar putea începe să aștepte rezultate!”
Dar până atunci, Dorin trebuia să se lupte cu rechinii. Și nu era ușor. Aceste ființe preistorice ale politicii aveau colți ascuțiți și pielea groasă, dar nu atât de groasă încât să nu fie deranjate de lumina noilor idei. În fața oricărei schimbări, reacționau ca niște vampiri expuși la lumina zilei: cu sâsâituri și multe amenințări.
Însă Dorin, ca un cavaler modern înarmat cu laptop și un zâmbet fermecător, știa că nu are de ce să se teamă. Pentru că adevărata putere nu stătea în intrigi de culise, ci în dorința sinceră de a face bine. Iar pentru asta, Argeșul avea nevoie de un nou suflu, nu de aceleași povești vechi.
Și astfel, dragi cititori, povestea lui Dorin Voicu devine un simbol al speranței și al schimbării. O poveste în care tinerii pot învinge vechile paradigme și pot aduce prosperitate nu doar pentru ei, ci pentru întreaga comunitate. Iar rechinii, ei bine, poate că ar trebui să învețe să înoate în ape noi, pentru că marea politică este pe cale să se schimbe pentru totdeauna.ACEST MATERIAL ESTE UN PAMFLET SI TREBUIE TRATAT CA ATARE!
