OMV Petrom face demersurile legale pentru desfiinţarea Arpechimului! Se pare că această companie a cerut autorizaţii pentur desfiinţare şi demolare a Rafinăriei de la primăria comunei Bradu, pe teritoriul căreia se află platforma industrială. Autorităţile locale au la dispoziţie o lună de zile să formuleze un răspuns. Primarul comunei Bradu, Florin Frătică, teritoriu pe care se află platformă petrochimică Arpechim, susţine că a primit o cerere de autorizaţie din partea OMV Petrom, pentru a fi demolată Rafinăria.
“Avem la dispoziţie o lună să dăm un răspuns. O să supun comisiei de buget-finanţe, să vedem ce se va decide. Nu avem cum să tergiversăm, este dreptul acestei societăţi cu capital majoritar privat să ia această decizie. Multe pârghii nu avem!”, a spus Florin Frătică.