Surpriza alegerilor locale a venit din partea celor de la Partidul Poporului – Dan Diaconescu, ce au obţinut rezultate satisfăcătoare în Argeş, la numai nouă luni de la înfiinţarea partidului. Astfel, PP-DD reuşeşte să obţină un număr de trei mandate de primar, în localităţile Aninoasa, Mărăcineni şi Valea Danului, dar şi 122 de consilieri locali în tot judeţul, printre care trei în Consiliul Local Piteşti, trei consilieri la Mioveni, trei la Ştefăneşti şi două la Costeşti. La nivel judeţean, Partidul Poporului, a obţinut un număr de patru consilieri. Marian Fulga, preşedintele Organizaţiei Judeţene PP-DD, a declarat că partidul său ar putea obţine şapte sau chiar opt funcţii de viceprimari, însă nu a vrut să specifice în ce localităţi crede că este posibil acest lucru. Cu toate acestea, Fulga nu este mulţumit de atitudinea unora dintre preşedinţii de organizaţii locale, datorită faptului că aceştia nu respectat unele indicaţii şi nu s-au arătat organizaţi şi disciplinaţi, însă conducerea judeţeană a partidului are în vedere anumite măsuri:„ Unde nu s-a atins targetul, se vor ţine şedinţe şi adunări, în vederea unor schimbări”.
Cristian Toma


