Doisprezece percheziții domiciliare au avut loc în această dimineață într-un dosar de înșelăciune, cu prejudiciu de peste 500.000 de lei. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au descins la trei locuințe din Argeș, cinci din Dâmbovița și la câte una din județele Prahova, Constanța, Bacău și municipiul București.
„Vor fi puse în executare 15 mandate de aducere, urmând ca persoanele depistate să fie conduse la audieri.
Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, cu ajutorul a patru administratori ai unor societăți comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii.
Prin intermediul acestor documente, s-ar fi atestat în fals că, în contextul Pandemiei de COVID-19, ar fi fost afectată activitatea artistică, iar, astfel, ar fi fost obținute indemnizații de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița.
Prejudiciul cauzat este estimat la peste 560.000 de lei.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals în declarații”, transmite Inspectoratul General al Poliției Române