Doi bărbați din comunele Davidești și Sălătrucu, în vârstă de 52 și respectiv 26 de ani, au fost prinși ieri băuți la volan. Șoferii au fost prinși de polițiști în localitățile de domiciliu, iar pentru ispravă au „premiați” cu dosar penal și suspendarea carnetului de conducere.
„În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind emisă dovadă fără drept de circulație”, transmite IPJ Argeș.