Conducerea Primăriei Pitești a hotărât ca, în următoarea perioadă, piațeta din fața instituției să intre în reabilitare, după ce pavajul a început să se deterioreze. Încă de la darea în folosință a pieței, în anul 2007, s-a dovedit că granitul folosit nu face față traficului pietonal intens, în deceniul scurs de atunci fiind înlocuite sute de bucăți.
Primarul municipiului Pitești, Cornel Ionică, împreună cu viceprimariiSorin Apostoliceanu și Laurențiu Zidaru, însoțiți de reprezentanții serviciilor de specialitate din administrația locală, ai ADP, ai Direcției Tehnice, au realizat ieri o analiză la fața locului a stării pieței din fața primăriei.
Având în vedere și numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor s-a luat în calcul reabilitarea integrală a acestei zone. În această perioadă vor fi analizate soluțiile cele mai bune astfel încât varianta desemnată de specialiști să fie una viabilă și rezistentă din punct de vedere tehnic.
Cel mai probabil, va fi adoptată varianta pavelelor sau piatră cubică/pavele, ca în zonele centrale ale altor orașe din țară.


