Dragobetele a fost sărbătorit astăzi la Pitești prin muzică și dans. La orele prânzului, câteva zeci de piteșteni s-au adunat în Piața Primăriei, pentru a se bucura de un spectacol de costume populare. Pe ritmuri românești, elevii Școlii Populare de Arte au încântat publicul, care s-a putut bucura și de o zi însorită. „De Dragobetele, iubește românește!” a fost deviza evenimentelor organizate astăzi la Pitești. Pe lângă spectacolul de costume populare, cei prezenți se căsători pentru o zi cu persoana iubită, pot participa la un concurs sau pot asista la un concert oferit de Filarmonica Pitești.

