Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a bătut recent drumul de la București până în Argeș. A realizat un frumos pictorial alături de protagoniștii unui eveniment local despre marama din Muscel… Dar a ratat cu brio, intenționat sau nu, să întrebe pensionarii din preajmă câți au proces pe rolul instanțelor pentru recalcularea pensiilor. Sau care este explicația pentru care judeţul Argeş, potrivit surselor publice, ocupă locul I în ţară la capitolul gaură în bugetul statului, din cauza litigiilor pierdute de Casa Județeană de Pensii, și, cel mai probabil, și la incompetență.
Cifrele sunt elocvente. Casa Judeţeană de Pensii Argeş, instituție cu propriul serviciu juridic, este campioană la cheltuieli cu asistenţa juridică. După ce oamenii au câștigat procesele intentate pentru neaplicarea corectă a calculului de pensie, aceștia au avut de recuperat cheltuieli de judecată 1,1 milioane lei. De la cei care nu au respectat legea, respectiv Casa Judeţeană de Pensii Argeş. Și asta în condițiile în care bugetul pentru plata asistenţei juridice la nivel național alocat anul trecut s-a ridicat la aproximativ 3,3 milioane lei.
Argeșul, în topul național și la numărul de procese pe tema recalculării pensiilor. La nivelul anului 2021, la Curtea de Apel din Pitești erau peste 9.500 dosare, în timp ce, la Curtea de Apel București, de exemplu, numărul lor era de 3.700, la Alba Iulia peste 2.000, iar la altele dacă erau de ordinul a câteva sute. Trist este și că 75% din dosarele pe care le judecă Secția Civilă a Curții de Apel Pitești sunt de la oameni care dau în judecată Casa de Pensii Argeș.
Astăzi, situația nu a suferit modificări în sensul bun. În continuare, noi litigii pe această speță sunt înregistrate la Tribunal și Curtea de Apel, pensionarii argeșeni fiind nevoiți să consume timp și bani pentru a-și găsi dreptatea în justiție. În continuare, Casa Județeană de Pensii Argeș plătește sume mari de bani pensionarilor, reprezentând cheltuieli cu asistenţa juridică.
Ca urmare a acestei situații de la Argeș, absolut nemaiîntâlnită la nivelul niciunui alt județ din țară, așteptăm răspunsurile ministrului Muncii Marius Budăi la întrebările adresate deja pe cale instituțională de către Alina-Ștefania Gorghiu – președinte interimar al Senatului României și președinte PNL Argeș -, la care sute de pensionari au venit cu lacrimi în ochi să își povestească suferințele, transmite PNL argeș într-un comunicat.