Cazurile de deces din cauza epuizării, în rândul medicilor, riscă să devină un fenomen deosebit de îngrijorător în România. În ultima perioadă, 50 de medici au decedat din cauza suprasolicitării din gărzi, așa încât deja nu mai vorbim de cazuri izolate. Este o nouă consecință a politicii dezastruoase din ultimii ani, în domeniul sănătății, care a alungat din țară 6 medici pe zi, în 2018. Cei rămași sunt puși în situația de a face eforturi supraomenești pentru a îngriji pacienții, fără a le fi recunoscute meritele.
PNL a inițiat anul trecut modificarea Legii 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, astfel ca gărzile medicilor să fie luate în calculul pensiei. În cursul activității sale, un medic acumulează peste 2.000 de gărzi, adică 15 ani de muncă neluați în considerare la calculul pensiei. Proiectul prevede, de asemenea, că medicii care au efectuat gărzi pot solicita pensionarea anticipată, în cuantum direct proporțional cu numărul de ore de gardă efectuate, dar nu mai devreme de vârsta de 57 de ani, femeile, şi de 60 de ani, bărbații.
Acest proiect este în acest moment ”uitat” la Camera Deputaților, deși are aviz favorabil dat de două comisii.
Deputații PNL au solicitat reluarea de urgență a dezbaterii proiectului în comisii, altfel încât acesta să poată fi adoptat de forul legislativ în cel mai scurt timp posibil, iar munca medicilor să fie recunoscută așa cum se cuvine.
Sursa: https://www.facebook.com/ePNLArges/photos/a.807710626030246/1591051904362777/?type=3&theater&ifg=1