Home Politic PNȚCD REDESCHIDE DEZBATEREA PRIVIND MONARHIA CONSTITUȚIONALĂ! ”MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA!”

PNȚCD REDESCHIDE DEZBATEREA PRIVIND MONARHIA CONSTITUȚIONALĂ! ”MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA!”

de Dan Badea
48 vizualizări

După trecerea la cele veșnice a Seniorului Corneliu Coposu – susținător fervent al revenirii la Monarhia Constituțională -, PNȚCD a abandonat total această fundamentală temă politică. Toți președinții partidului care i-au urmat au fost republicani, mai mult sau mai puțin declarați. La momentul alegerii mele Președinte, într-un moment de maximă confuzie și lupte interne care conduseseră partidul în disoluție, în 2010 am revenit la tema Monarhiei care a și fost adoptată oficial de către PNȚCD, pentru prima dată după 1990. Este cunoscut faptul că Seniorul, din cauza contextului politic și social, nu a oficializat această linie politică, nefiind adoptat un act al partidului în acest sens. Pentru prima dată în istorie, la Congresul PNȚCD din 2010 a fost intonat Imnul Regal la Congres în sala Parlamentului, revenirea la Monarhie devenind program al partidului. Au urmat ani și ani în care m-am luptat solitar pentru revenirea la monarhie, în numele PNȚCD, ignorat și boicotat de întreaga clasă politică și media. Am reușit, totuși, ca la Congresul din 2014 de la Brașov să-l determin de Președintele de atunci al României, Traian Băsescu, să declare că este de acord cu un referendum pentru stabilirea formei de guvernământ, acesta recunoscând că este dreptul poporului de a alege între Monarhie și Republică, declarându-se el însuși ca republican. Totodată, în cursul campaniei electorale din același an, 2014, în urma unor discuții nepublice, l-am convins să accepte aceeași poziție pe Victor Ponta, Președinte în funcție al PSD și Prim-ministru: declarația acestuia este publică. Singurul care a refuzat ferm a fost Klaus Iohannis, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care, în mod oficial, PNȚCD, la cererea mea, NU l-a susținut pe acesta în turul doi al alegerilor din 2014. Situația a provocat furia PPE și, ulterior, excluderea partidului la cererea lui Președintelui Daul, în urma hotărârii mele de a nu renunța la temă și după alegeri, într-o confuntare dură la sediul PPE din Bruxelles! La moartea Regelui Mihai toată clasa politică și media au devenit, dintr-o dată, ca prin minune, ”monarhiste”, de fațadă, tratând însă tema ca istorie, sub presiunea uriașă a opiniei publice. Niciun cuvânt despre actualitatea politică a problemei și testamentul lui Corneliu Coposu pe care mi l-am asumat deplin. Uriașele scandaluri care au avut loc în interiorul familiei regale înainte și după moartea Regelui au compromis continuarea dezbaterii, opinia publică fiind paralizată, profund dezamăgită. Acum, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale se dovedește din nou, fără dubiu, că sistemul republican nu este viabil în România, fiind principalul responsabil pentru toate relele care s-au abătut asupra poporului român de la lovitura de stat dată de comuniști în 1947 – alungare Regelui – până în prezent. Este nevoie ca PNȚCD să relanseze public tema revenirii la Monarhia Constituțională! Știu că nu este ușor, știu că piedicile sunt uriașe, știu că însăși familia regală nu este pregătită pentru un astfel de demers. Păstrez, totuși, speranța, că, sub presiunea istoriei, clasa politică românească va întruni la un moment dat consensul necesar pentru revenirea la Monarhie. Până atunci sunt convins că România nu-și va găsi liniștea și nu va trăi in pace, că poporul va fi dezbinat și ura din societate va controla întregul spațiu public!PNȚCD are datoria istorică să țină aprinsă flacăra speranței! Repet și eu, din nou, astăzi, continuator al liniei politice a lui Iuliu Maniu și Corneliu Coposu: ”MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA!”

Comunicat de presă

Facebook Comentarii

Hai, scrie aici părerea ta despre acest subiect

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

            
  Un plus de informație pentru argeșeni

@2023 – All Right Reserved. Toate drepturile rezervate Argeș Plus TV | Un proiect realizat de PUNKTNET |

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00