IPJ Argeș informează:
Verificarea respectării măsurilor de izolare/carantină la adresa declarată, dar și a cerințelor impuse comercianților, se mențin în atenția polițiștilor.
În ultimele 24 de ore, 121 de societăți au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.
Au fost verificate, în total, 1.406 persoane şi 137 de mijloace de transport în comun.
În ziua precedentă au fost organizate 28 de acțiuni punctuale (din care 25 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu jandarmi din cadrul I.J.J. Argeș și una cu reprezentanți ai altor instituții), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.000 de lei, astfel:
-32 de sancțiuni, în valoare totală de 4.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
-trei sancțiuni, în valoare de 3.000 de lei, unor persoane care nu au respectat măsura izolării/carantinării.
•
Nu au respectat carantina
Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, au stabilit, în urma verificărilor, că o femeie de 36 de ani, din Stâlpeni, nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată.
În urma celor constatate, cea în cauză a fost sancţionată cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situația a fost comunicată către D.S.P. Argeș.
•
Polițiștii din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală Bascov și Buzoești au stabilit, în urma verificărilor, că doi bărbați, de 58 de ani, din Bascov, respectiv 40 de ani, din Recea, nu au respectat măsura carantinării la adresele declarate.
În urma celor constatate, cei în cauză au fost sancţionați cu avertisment, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situația a fost comunicată către D.S.P. Argeș.