În urmă cu puțin timp, pe adresa de e-mail a redacției noastre am primit câteva informații legate de un presupus scandal care a avut loc astăzi la examenele de atestare a conducătorilor auto, scandal care pune, din nou, pe harta rușinii județul Argeș, după ce, la finele deceniului trecut, ,,fabrica de permise” de la Pitești ajungea pe prima pagină a ziarelor din țară și străinătate. Reproducem integral e-mail-ul trimis de unul dintre martorii acestui scandal.
Astăzi, 07.12.2019, la examenele de atestare a conducătorilor auto și a celorlante persoane cu funcții legate de siguranța rutieră, care s-au desfășurat la Pitești, doi directori ai unor centre de pregătire în domeniul transporturilor, Denuță Leonard și Salomeea Ion, au fost implicați într-o altercație care s-ar fi transformat într-o încăierare în toată regula dacă nu ar fi intervenit cei prezenți. Totul a pornit de la solicitarea formulată de Salomeea Ion, ca Denuță Leonard să nu mai rezolve chestionare în locul cursanților. Acesta din urmă a sărit ca ars de pe scaunul pe care se afla (rezolva chestionarul unui instructor auto) și a început să-l amenințe pe ,,reclamagiu” și să-i adreseze injurii, fără să țină cont de faptul că tocmai fusese prins săvârșind o infracțiune. Comisia de examinare trimisă de Ministerul Transporturilor s-a dovedit neputincioasă. Mai eficient a fost un alt director de școală de șoferi, Ghidarcea Marius , care s-a interpus între cei doi și nu i-a permis lui Denuță Leonard să-l lovească pe Salomeea Ion. Trebuie menționat că cel de-al doilea se află în pragul pensiei, cu probleme de sănătate, care nu contau în fața lui Denuță Leonard, acesta văzându-se oprit dintr-o activitate care i-ar fi adus niște bani frumoși din partea cursanților ce așteptau să fie ,,ajutați”. Din păcate, fenomenul ,,Permisele de la Pitești” a continuat cu alte episoade după condamnările aplicate celor găsiți vinovați atunci.
Foto: descriptiv


