Mihai Oprescu, prefectul de Argeș, a anunțat că, zilele trecute, Argeșul a fost lovit de cea maim mare cantitate de ploi de când se fac măsurătorile, de 95 de ani. ,,Am avut parte de un record absolut pentru luna aprilie, 193 de litri pe metru pătrat, o cantitate de aproape patru ori mai mare-54l/mp, cât ar fi fost normal în această perioadă. De aceea am avut și probleme legate de alunecările de teren și de inundații, deoarece județul nostru a fost lovit de cea mai mare cantitate de precipitații din istorie,’’ a declarat prefectul.
In perioada 17-25 aprilie situatia efectelor ploilor torentiale si a inundatiilor la nivelul judetului se prezinta astfel:
– 24 de localitati afectate (Pitesti, Curtea de Arges, Salatrucu, Micesti, Malureni, Bascov, Botesti, Draganu, Dirmanesti, Poienarii de Ages, Budeasa, Balilesti, Tigveni, Stefan cel Mare, Babana, Stolnici, Cuca, Valea Danului, Lunca Corbului, Leordeni, Recea, Cocu, Baiculesti, Valea Iasului)
– aproximativ 6 km drumuri judetene afectate
– aproximativ 25 de km drumuri comunale
– 13 poduri si 8 podete avariate
– 347 gospodarii (curti si anexe gospodaresti) si 13 case afectate
– 1185 ha terenuri inundate (cultivate si necultivate)
– 139 de fantani afectate
– 11 alunecari de teren
Nu a fost afectata major furnizarea de energie electrica, gaze naturale, telecomunicatii si un au fost atinse praguri critice de nivel pe cursurile de apa
In acest moment este in desfasurare actiunea de evaluare fizica si valorica, estimativ, prin intermediul Comisiei mixte de specialisti constituida prin Ordin al prefectului. Calendarul deplasarilor si convocarea comisiilor se efectueaza prin secretariatul permanente al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta.
Forţe şi mijloace:
– ISU – 185 militari, 25 ASPAS, 8 autocamioane, 20 motopompe
– Poliţie – 120 lucrători, 51 mijloace auto
– Jandarmi: 50 militari şi 2 mijloace auto
– Administraţia Bazinală de Apă: 30 persoane, 2 buldoescavatoare, 1 tractor şi 2 autobasculante
– CEZ: 16 echipe consemnate
– Drumuri judeţene: 10 lucrători, 4 autobasculante, 1 autoescavator, 1 buldoescavator
– Drumuri naţionale: 100 lucrători, 1 volă, 1 Imog, 10 buldoescavatoare
– TOTAL: 495 persoane, 25 ASPAS, 53 mijloace auto, 8 autocamioane, 6 autobasculante, 1 tractor, 1 autoescavator, 13 buldoescavatoare, 1 volă, 20 motopompe
In ceea ce priveste prognoza meteo pentru saptamnana aceasta, informatiile de la Statia Meteo Pitesti sunt urmatoarele: vremea va fi usor instabila astazi si maine, de miercuri se asteapta caderi de precipitatii fara risc de inundatii.