Prefectul Emanuel Soare a anunțat astăzi noi restricții în județul Argeș. În toate localitățile se vor impune măsurile specifice ratei de incidență a cazurilor de coronavirus între 1,5-3/1000 de locuitori, cu excepția a patru dintre ele, Suseni, Ciomăgești, Moșoaia și Valea Iașului, unde incidența a depășit 3/1000 de locuitori. Restricții vor fi luate și în privința transportului în comun, atât autobuzele, cât și maxi-taxi vor putea transporta călători la jumătate din capacitatea locurilor. Noi măsuri vin și pentru magazine, numărul clienților care se află în interior neputând depăși jumătate din suprafața utilă a locației respective. Noile restricții vor intra în vigoare de luni.
Mai jos regăsiți declarația prefectului:


